Gașca Zurli ajunge la Câmpina și Vălenii de Munte, pe 14 și 15 februarie
Gașca Zurli aduce spectacolul ZurliBucuria la Câmpina, pe scena Casei Tineretului „Geo Bogza”, pe 14 februarie, începând cu ora 17:00.
A doua zi, pe 15 februarie, pentru prima dată în cadrul acestui proiect, vor avea loc trei reprezentații în același oraș – la Vălenii de Munte. Centrul Cultural „Nicolae Iorga” va găzdui spectacolele de la orele 11:00, 14:00 și 17:00.
”Am promis că vom duce ZurliBucuria în toată România și ne ținem de cuvânt! Cu fiecare oraș nou în care ajungem, simțim că această călătorie devine tot mai specială.
Până acum, am fost în 39 de orașe unde nu ajunseserăm până acum, și am întâlnit mii de copii minunați, plini de energie și entuziasm.
În acest weekend, harta noastră veselă crește din nou – adăugăm încă două orașe în care magia Zurli va prinde viață! Copii din Câmpina și Vălenii de Munte, Gașca Zurli sosește la voi, iar mascotele Zurli abia așteaptă să vă cunoască, să cânte și să danseze împreună cu voi. ”, a declarat Mirela Retegan.
”Înainte de spectacolele pe care le avem în orașele unde nu am mai ajuns până acum, emoțiile sunt foarte mari pentru că ne întrebăm mereu cum ne vor primi copiii. Pentru noi, fiecare nou oraș înseamnă o nouă poveste, o nouă familie de prieteni Zurli pe care abia așteptăm să o descoperim. Ne imaginăm sălile pline de zâmbete, de ochi curioși și de mâini ridicate, gata să danseze și să se bucure alături de noi. Este o mare bucurie că putem aduce magia Zurli în inimile celor mici și ale părinților lor. Vă promitem o Zurlibucurie de neuitat.”, a spus Maya Sorian.

Program spectacole luna februarie 2025
14 februarie 2025, ora 17:00, ZurliBucuria, Casa Tineretului ”Geo Bogza”, Câmpina, jud Prahova
15 februarie 2025, ora 11:00, ora 14:00 și ora 17:00, ZurliBucuria, Centrul Cultural ”Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, jud. Prahova
22 februarie 2025, ora 15:00 și ora 18:00, Zurli SuperShow, Sala Luceafărul, București
23 februarie 2025, ora 11:00, Zurli SuperShow, Cinema Independența, Târgoviște, jud. Dâmbovița
23 februarie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură Titu, jud. Dâmbovița
28 februarie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură Beiuș, jud. Bihor
Program spectacole luna martie 2025
1 martie 2025, ora 11:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Oradea
2 martie 2025, ora 11:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură, Marghita (jud. Bihor)
8 martie 2025, ora 10:00 și ora 13:00, Dragă mami, Sala Luceafărul, București
9 martie 2025, ora 10:00, Dragă mami, Centrul Cultural ”Reduta”, Brașov
14 martie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu”, Lugoj, jud. Timiș
15 martie 2025, ora 10:00, Dragă mami, Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, Deva
16 martie 2025, ora 17:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Râmnicu Vâlcea
21 martie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură ”Ion Creangă”, Târgu Neamț, jud. Neamț
23 martie 2025, ora 11:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Suceava
29 martie 2025, ora 11:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca
30 martie 2025, ora 11:00 și ora 14:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură Reghin, jud. Mureș.
Biletele și programul sunt disponibile pe www.zurli.ro/program.






