Confidenţialitate


Gala ON AIR MUSIC AWARDS a fost anulată


‘Ne pare deosebit de rău să vă anunțăm că, deși mai erau aproape 3 săptămâni până la Gala decernării premiilor ON AIR MUSIC AWARDS 2014, suntem nevoiți să anulăm ediția din acest an. Costurile unui astfel de proiect sunt uriașe și, din păcate, nu reușim să le acoperim doar din forțe proprii.

Cu toate că am fost primiți cu entuziasm de artiști, presă și public, ON AIR MUSIC AWARDS fiind primul și singurul proiect specializat dedicat industriei muzicale și industriilor conexe, iată că ne lovim de lipsa finanțărilor care ar fi putut să contribuie la acțiunea noastră.

Am afirmat în nenumărate rânduri că anual, mai multe milioane de Eur, pleacă în afara țării pentru plata artiștilor străini care vin în România și că un semnal important ar fi să promovăm mult mai mult muzica românească, fie că vorbim de pop, dance, rock sau muzica clasică. Sperăm ca pe viitor lucrurile să intre pe un făgaș normal și să avem parte atât de concerte cu nume mari din muzica internațională, dar și de o creștere a numărului de concerte cu artiști români.

Anularea ediției de anul acesta nu înseamnă anularea proiectului, pentru că ne dorim să îl reluăm atunci când condițiile economice ne vor permite.’, precizează Zoli Toth, Managing Partner, Star Management, într-un comunicat remis Europa FM.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Criza politică se prelungește, dar cât timp își mai permite România să aștepte? Răspunde Oana Gheorghiu,…

Principalele obstacole cu care se confruntă tinerii în găsirea unui loc de muncă: „Sunt tineri fără experiență, toată…

Scandal în Parlament după ce anumite funcții din conducerea Camerei Deputaților au ajuns la AUR și SOS. Deputat…

De ce nu sunt vizați liderii politico-militari ai Ucrainei de atacurile Rusiei. Putin: „Avem nevoie de oameni pentru…

Studiu: Aproape jumătate dintre români spun că educația publică s-a deteriorat în ultimii patru ani | AUDIO

UE și NATO, mesaj comun pentru Rusia după incidentul cu drone de la Leipzig. Rutte: „Dacă Rusia crede…

Biletele de avion s-ar putea scumpi, iar unele companii aeriene se vor lupta să supraviețuiască, avertizează Ryanair |…

Constanța: Doi medici chirurgi de la Spitalul Militar de Urgență, plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.…

George Simion: AUR nu va vota niciun guvern din care nu va face parte. „Se doreau voturile AUR,…

Federația Silva sesizează CSAT în cazul reorganizării Romsilva: 41 de direcții silvice ar urma să fie înlocuite cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează