Confidenţialitate


Gabriela Leu (Agenția ONU pentru Refugiați), despre criza migranților: Este nevoie de solidaritate din partea UE | AUDIO


Gabriela Leu (Agenția ONU pentru Refugiați), despre criza migranților: Este nevoie de solidaritate din partea UE | AUDIO

Grecia a anunțat ca nu îi va accepta pe migranţii ajunși pe teritoriul său după 1 martie.

Joi. a început deportarea a 13 dintre cele o mie de persoane care au intrat în statul elen de duminica trecută.

De la începutul săptămânii, autorităţile Greciei au blocat intrarea dinspre Turcia 30.000 de imigranţi.

În acelaşi timp, patru state din Uniunea Europeană s-au oferit să preia copiii ajunşi fără părinţi în taberele de refugiaţi.

Surse guvernamentale au precizat pentru Europa FM că Ministerul de Interne de la București analizează dacă România ar putea lua în grijă astfel de minori.

Potrivit UNICEF, peste o treime dintre copiii care au ajuns în Europa în prima parte a anului trecut erau singuri, fără rude sau părinţi.

Din cei 2.800 de minori, cei mai mulţi au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, ajunși în tabere de refugiaţi din Turcia fie din cauză că părinţii au murit în conflictele din regiune, mai ales în Siria, fie s-au despărţit de rude accidental.

Într-un interviu acordat Europa FM, reprezentanta din România a Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, Gabriela Leu, spune că deciziile Atenei sunt discutabile, dar că ţările din Uniune care nu se află la granița externă a blocului comunitar ar trebui să ajute mai mult Grecia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În România, cel puţin trei instituţii ale Ministerului de Interne verifică în permanenţă graniţele României în contextul declanşării unei noi crize politice a migraţiei.

Turcia a ameninţat că va da drumul în Europa unui flux de milioane de migranţi, însă în ultima săptămână, în Grecia, nu au reuşit să intre mai mult de o mie de persoane venite din Turcia.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat astăzi că toate structurile verifică potenţialele trasee de migraţie dinspre Turcia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul de Interne a mai precizat că România are pregătite pentru imigranţi, în cazul în care acesta vor ajunge la noi, aproximativ 2.700 de locuri de cazare.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează