Confidenţialitate


Frauda care a provocat insolvența Wirecard, în vizorul Comisiei Europene


Frauda care a provocat insolvența Wirecard, în vizorul Comisiei Europene

Comisia Europeană investighează autoritatea de supraveghere financiară din Germania (BaFin) în urma unei fraude uriaşe descoperite la compania de plăţi Wirecard, care a dus la insolvenţa acesteia.

Scandalul pune Berlinul într-o situaţie stânjenitoare cu câteva zile înainte de preluarea preşedinţiei rotative a UE, notează Reuters.

Wirecard a solicitat, joi, intrarea în insolvenţă, din cauza unor datorii de aproape 4 miliarde de dolari.

BaFin este criticată în ţară şi în străinătate pentru că nu a descoperit problemele la timp.

Comisia Europeană a cerut autorităţii de supraveghere a pieţelor europene să analizeze dacă răspunsurile BaFin la acuzaţiile legate de producerea unor ilegalităţi la Wirecard pe parcursul mai multor ani au fost adecvate.

Fost director general al Wirecard, Markus Braun a fost arestat, luni, şi eliberat, o zi mai târziu, în schimbul unei cauţiuni de 5 milioane de euro.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO