Confidenţialitate


Franţa: Fost ministru al Justiţiei, inculpat pentru “corupţie pasivă”


Franţa: Fost ministru al Justiţiei, inculpat pentru “corupţie pasivă”

Ministru al Justiţiei franceze în timpul președinției lui Nicolas Sarkozy, Rachida Dati a fost inculpată pentru “corupţie pasivă” şi “abuz de putere” în ancheta privind prestaţiile sale de avocat pe plângă fostul CEO al alianţei Renault-Nissan Carlos Ghosn în timp ce era eurodeputată, a anunţat, marţi, parchetul financiar de la Paris.

Actualul primar Les Republicains din al VII-lea arondisment al capitalei a scăpat iniţial de urmărirea penală în noiembrie, după un prim interogatoriu de 16 ore cu judecătorii de instrucţie care i-au acordat atunci lui Rachida Dati un statut intermediar de martor asistat.

9 luni mai târziu, Rachida Dati a fost convocată din nou pentru o zi de interogatoriu şi inculpată pentru “corupţie pasivă a unei persoane învestite cu un mandat electiv public în cadrul unei organizaţii internaţionale”, în speţă Parlamentul European în care fusese aleasă, şi “abuz de putere”.

Avocaţii săi nu au dorit să comenteze.

3 judecători de instrucţie sunt însărcinaţi, din vara anului 2019, cu această anchetă privind contractele încheiate de filiala olandeză a alianţei Renault-Nissan, RNBV, cu Rachida Dati şi criminologul francez Alain Bauer, apropiat al mediilor politice de stânga, în timp ce Carlos Ghosn era CEO al grupului.

Potrivit unei surse apropiate de acest dosar, Rachida Dati, care neagă că ar fi comis vreo ilegalitate, ar fi primit onorarii de 900.000 de euro în calitate de avocată între 2010 şi 2012, în timp ce era la momentul respectiv şi eurodeputată.

O anchetă preliminară a fost deschisă anterior de parchetul naţional financiar, după o plângere depusă pe 17 aprilie 2019 de o acţionară a Renault. Această plângere îi viza pe Rachida Dati, Alain Bauer, dar şi pe Carlos Ghosn şi pe soţia sa.

Justiţia încearcă să stabilească dacă veniturile Rachidei Dati corespund unor activităţi determinate sau dacă este vorba despre o slujbă de complezenţă care ar fi putut masca activităţi de lobby, interzise pentru eurodeputaţi.

Echipa de apărare a Rachidei Dati răspunde că niciun element al remunerării sale nu a fost ascuns şi prin urmare prescripţia de trei ani pentru aceste delicte s-a împlinit din 2017. Ori parchetul naţional financiar nu a deschis această procedură decât în 2019, după ce a primit plângerea de la o acţionară a Renault.

Avocaţii observă, de asemenea, că nici Parlamentul European, nici Înalta autoritate pentru transparenţa vieţii publice, nici ministerul public nu au decis să o tragă la răspundere chiar în contextul în care acuzaţiile de conflict de interese care o vizau au ajuns în presă între 2009 şi 2015.


Ultimele stiri
CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA, Marius Voineag, după dezvăluirile din documentarul Recorder. Procurorii din țară…

Nicușor Dan: „Nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc în ansamblul său către zona politică”. „Sistemul…

Sorin Grindeanu susține că PSD nu a încălcat acordul coaliției, votând moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului: Dacă un…

Comisia Europeană ia în calcul relaxarea interdicției pentru mașinile poluante după 2035. Decizia provoacă controverse politice și economice…

Neamț: Cinci bărbați au ajuns la spital după un accident între un autocamion și trei mașini pe E85

Piața Victoriei: Noua bătălie pentru justiție. Invitat este jurnalistul Dan Cărbunaru, directorul publicației Calea Europeană

ÎCCJ schimbă interpretarea unui articol din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, pe motiv că prima variantă a fost…

Cristian Tudor Popescu: „Această caracatiță din justiție este montată de PSD”. „Atât CSM-ul, cât și ÎCCJ-ul sunt ajutate…

Contractul pentru Drumul Expres Bacău–Piatra Neamț a fost atribuit unei asocieri de firme din România și Bulgaria. Valoarea…

Giorgia Meloni nu va mai licita cadourile primite în cadrul călătoriilor sale oficiale. Casa de licitații pe care…