Confidenţialitate


Franța: Din 1950, au existat între 2.900 și 3.200 de pedofili în Biserica Catolică


Franța: Din 1950, au existat între 2.900 și 3.200 de pedofili în Biserica Catolică

Din 1950, au existat între 2.900 și 3.200 de pedofili în Biserica Catolică din Franța, se arată în raportul unei comisii speciale care a lucrat în ultimii doi ani și jumătate.
Concluziile pe larg vor fi prezentate marți – când vor fi propuse și 45 de soluții pentru a lupta cu aceste agresiuni.
O ceremonie în memoria victimelor agresiunilor comise de membri ai Bisericii a fost oficiată la Strasbourg, duminică – cei prezenți au spus că e necesar să se facă lumină.
O cifră amețitoare – titrează FranceInfo, versiunea online, în articolul ce anunță raportul de 2500 de pagini al Comisiei Independente pentru Abuzul Sexual din Biserică – așteptat marți, după doi ani și jumătate de muncă.
Au existat „între 2.900 și 3.200 de pedofili” – preoți sau parte a bisericii prin diverse funcții începând cu 1950, a declarat pentru France Presse Jean-Marc Sauvé, președintele comisiei.
„Aceasta este o estimare minimă, bazată pe recensământul și examinarea arhivelor (de la Biserică, Poliție, Justiție și Presă) și pe baza mărturiilor adunate de acest organism”  – precizează Jean-Marc Sauvé.
Spre comparație, în această perioadă au existat în total aproximativ 115.000 de preoți și angajați ai bisericii.
Comisia, creată la solicitarea Bisericii Catolice după numeroase scandaluri și formată din 22 de avocați, medici, istorici și teologi – a estimat la peste 10.000 numărul victimelor – spune unul dintre membri, Joel Molinario. Mărturiile au fost colectate printr-o linie verde pusă la dispoziția victimelor și celor care puteau contribui la această anchetă.

Raportul va compara prevalența violenței sexuale în Biserică cu cea identificată în alte instituții –inclusiv în activități sportive, la școală sau în cercul familial. Vor ei enumerate 45 de propuneri pentru a lupta împotriva acestui flagel.

Iorgu Ianuși


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează