Confidenţialitate


Fost pastor american, acuzat că ar fi abuzat sexual mai mulți copii dintr-un adăpost pe care îl conducea în București | AUDIO


Fost pastor american, acuzat că ar fi abuzat sexual mai mulți copii dintr-un adăpost pe care îl conducea în București | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Un fost pastor american e acuzat că ar fi abuzat sexual mai mulți copii de la un adăpost pe care îl conducea în București. Este vorba despre copii ai străzii, pe care îi ademenea cu mâncare. Două dintre victime, ajunse acum la vârstă adultă, au intentat proces și îl acuză inclusiv pe fondatorul bisericii, un evanghelist cunoscut în Statele Unite, că nu a luat măsuri pentru a preveni abuzurile.

Marian, în vârstă de 33 de ani, și Mihai, de 40 de ani, l-au dat în judecată pe un fost pastor și misionar al Harvest Christian Fellowship, Paul Havsgaard, pe care îl acuză că i-ar fi abuzat timp de 8 ani și la fel ar fi pățit și alți copii, scrie Associated Press. În plângerile depuse la un tribunal din California, aceștia susțin că pastorul ademenea cu mâncare copii ai străzii, cărora le promite totodată că le oferă adăpost și educație.

Marian a povestit că viața la adăpost era ca o cameră de tortură în închisoare și că pastorul îi obliga pe băieții mai mari să se prostitueze în băi publice sau prin videochat, apoi le lua o parte din câștiguri. Plângerile detaliază agresiuni sexuale și atingeri neadecvate, iar pastorul le spunea copiilor în timp ce îi abuza : „Știu ce vrea Dumnezeu; ceea ce vreau eu, vrea și Dumnezeu”. În plus, cei mici erau ținuți pe coji de nuci sau legați de paturi ori radiatoare. Alte 20 de victime urmează să depună plângeri penale în acest caz, a precizat avocatul celor doi reclamanți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aceștia îl acuză și pe fondatorul și pastorul principal al bisericii, Greg Laurie, un evanghelist cunoscut în Statele Unite, că a ignorat semnalele transmise de cei care suspectau abuzuri sexuale și condiții de viață precare în adăpost.

Biserica Harvest Christian Fellowship a transmis, într-un comunicat, că acuzațiile sunt șocante, dar că ținta ar trebui să fie doar pastorul respectiv, nu fondatorul bisericii. Paul Havsgaard obținea însă lunar 17.000 de dolari din partea bisericii pentru reabilitarea copiilor străzii din România.

Telefonul copilului 119

Copiii aflați în dificultate, fie că este vorba despre abuz, neglijare, exploatare, violență, sau cei care sunt martori la astfel de situații, pot cere ajutor NON-STOP la 119, Numărul Unic Național de Urgență pentru Copii.

Ultimele stiri
Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Trump i-a cerut ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…

Formula 1 revine în Africa după 37 de ani. Rwanda va găzdui Marele Premiu începând din 2030



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează