Confidenţialitate


Flacăra olimpică a fost înmânată aseară, la Atena, organizatorilor britanici


Îmbrăcată intr-un costum alb, prinţesa Anne, fiica reginei Elizabeth a II-a, a primit flacăra din partea preşedintelui Comitetului Olimpic Grec, Spyros Capralos, pe stadionul ce a găzduit primele Jocuri moderne, în 1896.

Alături de prințesă s-au aflat președintele Comitetului de Organizare, Sebastian Coe, primarul Londrei, Boris Johnson şi fotbalistul David Beckham.

Ceremonia s-a desfășurat pe o vreme ploioasă. Flacăra a fost înmânată organizatorilor britanici după o scurtă coregrafie în stil antic a ‘preoteselor’ elene îmbrăcate în tunici crem.

Aprinsă la 10 mai, la Olimpia, conform unei tradiţii datând de la ediţia din 1936, flacăra a fost purtată pe ultimii metri de campionul olimpic grec la haltere, Pyrros Dimas, şi de un sportiv chinez medaliat cu aur la gimnastică..

Flacăra olimpică va părăsi astăzi Atena, cu avionul, urmând să ajungă la o baza militară din Cornwall, în sud-vestul Angliei.

Începând de maine , 8.000 de alergători vor purta torţa pe o distanţă de peste12 mii de kilometri, periplul urmând să dureze 70 de zile.

Parcursul se va încheia pe stadionul olimpic din Londra, la 27 iulie, când va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.


Ultimele stiri
Tenis. Sinner şi Djokovic s-au calificat în optimi la Wimbledon

Braşov: Circulaţie alternativă pe drumul spre Poiană, după surparea unei porţiuni de 30 de metri din zidul de…

Polonia va aborda cu prudenţă noile angajamente de ajutor militar pentru Ucraina la summitul NATO, transmite Donald Tusk

Cultură uriașă de canabis descoperită în Neamț. DIICOT a ridicat peste 2,6 tone de plante și 2,4 tone…

Dezastru ecologic pe lacul Corbu: mii de pești au fost găsiți morți. Biolog: „O mortalitate foarte brutală” |…

Tăiţeii cu ouă au intrat în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate | AUDIO

Un băiat de nouă ani din Focșani a devenit campion mondial la aritmetică mentală | AUDIO

ANSVSA: 75 de ovine care figurau ca ucise în acte într-un focar din județul Tulcea au fost găsite…

România a cerut Ucrainei ca dronele fără comunicații să se autodetoneze înainte de a ajunge în apele teritoriale…

Zbor direct București – Beijing din septembrie. Air China introduce trei curse pe săptămână | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează