FITS 2015, ziua II: ”Cenușăreasa” lui Joel Pommerat /Teatro Stabile Torino aduce ”CARMEN” /

”Festivalul Internațional de Teatru SIBIU” , ajuns la ediția XXII, depășește ca amploare manifestările similare de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa), cu peste 400 de evenimente programate între 12 și 21 iunie.
În a doua zi a FITS 2015, Teatro Stabile Torino – Teatro Nazionale aduce la Sala Thalia, de la ora 18.00, spectacolul ”CARMEN”, de Enzo Moscato, în regia lui Mario Martone. Regizor muzical: Mario Tronco.
carmen-3
Mario Martone şi Mario Tronco şi-au exprimat mereu dorinţa de a lucra împreună, iar ideea de a lucra cu marea capodoperă a lui Bizet a semnificat prilejul potrivit pentru a începe colaborarea. Teatrul, şi în mod special Teatrul de Operă, a fost întotdeauna perceput de aceşti doi artişti ca fiind mediul ideal în care ar putea să renunţe la rolurile lor curente şi să abordeze într-un mod inedit arta: experimente construite prin fuziunea teatrului, muzicii, poeziei şi ritmurilor. Pentru scrierea scenariului l-au chemat pe Enzo Moscato, una din vocile cele mai entuziaste ale teatrului italian contemporan. El a scris textul acestei legende din zona Mediteranei, pornind de la sursele literare originale (Henri Meilhac, Prosper Merimée şi Ludovic Halévy). Povestea operei „Carmen” este de o contemporaneitate sumbră: o tragedie ce încă se petrece în ziua de azi, un exemplu clar a ceea ce în Italia, pe vremuri, se numea „delitto passionale” (crimă pasională) şi ceea ce azi se defineşte ca „femminicidio” (uciderea unei femei). Mario Martone plasează această capodoperă în actualitate prin abordarea unor teme curente, punându-şi încrederea în talentul, figurile şi atitudinea teatrală înnăscută a muzicienilor din Orchestra of Piazza Vittorio – orchestră renumită în toată lumea, compusă din artişti excepţionali -, culturi diferite, tradiţii, amintiri, sunete antice, dar şi noi, instrumente necunoscute şi melodii universale. Spectacolul „Carmen” aparţine operei comice şi este inspirat de muzica ţigănească, prin urmare această creaţie scoate în evidenţă influenţele cunoscute ale acestui tip de muzică: aranjamentul muzical, semnat de Mario Tronco şi Leandro Piccioni, are scopul de a oferi transparenţă compoziţiei, pentru a o simplifica pe cât de mult posibil, descoperind astfel zona ascunsă de unde izvorăşte sentimentalismul caracteristic.

Théâtre National de la communauté française de Belgique prezintă, de la ora 20.00, la Colegiul Național ”Octavian Goga”, spectacolul ”CENUȘĂREASA” (CINDERELLA). Text şi regie: Joël Pommerat
cenusareasa-3
O tânără fată are grijă de mama ei grav bolnavă,  deşi este încă o copilă. Sunt de ajuns doar câteva  cuvinte – rostite şoptit de femeia muribundă, cu o  suflare slabă şi neînţelesepe deplin de fetiţă – şi  astfel ea devine legată de o promiune, urmându-şi  misiunea încredinţată, rolul predestinat. Joël Pommerat este un artist excepţional, un vrăjitor, plin de sensibilitate faţă de oameni şi frământările lor, dar chiar şi aşa, este un vrăjitor. Asta trebuie să fie pentru a putea să transforme povestea „Cenuşăreasa” din ceva banal, în „Cendrillon”, un spectacol atât de poetic, de o inteligenţă rară. Cenuşăreasa lui Pommerat este Sandra – fetiţa crede că ultimele cuvinte rostite de mama sa muribundă au fost un îndemn de a se gândi la ea din cinci în cinci minute, altfel mama chiar va muri. Un ceas zgomotos, ce cântă un refren iritant, îi aminteşte fetei de acest jurământ, o glumă sarcastică provocând un râs ce devine deranjant. Deşi fraţii Grimm doar menţionează acest moment, moartea mamei este scena care dă viaţă acestei poveşti, o contemplare antrenantă a legăturilor dintre tristeţe şi vinovăţie. Mulţumită unei trupe de actori belgieni, scrisului foarte lucid şi decorului scenic menit parcă pentru cinematografie, abordând o estetică caracterizată de întuneric – deja o semnătură a regizorului după spectacolele anterioare „Le Petit Chaperon Rouge” şi „Pinocchio” – Joël Pommerat reuşeşte să înzestreze povestea cu realism, fără a-i diminua din farmec. Bucurându-se de un mare succes în ultimele stagiuni, „Cenuşăreasa” este un spectacol potrivit pentru copii de peste doisprezece ani,dar şi pentru adulţi, captivând pe oricine refuză să aleagă între spiritul copilăros şi realitatea monotonă a adulţilor.

Puteți descărca programul complet al FITS 2015 de AICI.


16:00 Astra Film Cinema (Piața Mică, nr. 11) RINOCERII Film 2h

17:00 Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare ȘASE PERSONAJE ÎN CĂUTAREA UNUI AUTOR Teatru 1h 50min 30 lei; 20 lei

17:00 Casa de Cultură a Sindicatelor – foyer Revista Secolul 21, numărul „DAN HĂULICĂ – in memoriam” („Cărturari. Medicină și Societate” – nr. 7-12/2014) Carte 30 min

18:00 Sala Thalia CARMEN Teatru 1h 15min 30lei; 10lei

18:00 Dedeman LECȚIA DE SAMBA Strada 45 min

18:30 Pietonala Nicolae Bălcescu O LUME DE BASM Strada 45 min

19:30 Pietonală Nicolae Bălcescu CARNAVALUL ÎNCEPE CU SAMBA! Strada 45 min

20:00 Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de sport CENUȘĂREASA Teatru 1h 40min 30 lei; 20 lei

20:00 Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – Sala parter Sibiu DERVISH – DANSUL CĂLUGĂRULUI Dans 1h cu pauză 20 lei

20:00 Teatrul Gong – Sala etaj FERMA ANIMALELOR Teatru 1h 20min 20 lei

20:00 Pietonala Nicolae Bălcescu INVITAȚIE MUZICALĂ ÎN KIKIRISTAN Strada 45 min

20:30 Pietonală Nicolae Bălcescu CARNAVALUL ÎNCEPE CU SAMBA! Strada 45 min

21:00 Biserica Foticată Cisnădioara SUNETUL MUZICII GOSPEL Muzica 50 min 15 lei

21:15 Pietonala Nicolae Bălcescu O LUME DE BASM Strada 45 min

22:00 Piața Mare – Scenă CONCERT HOLOGRAF Muzica 1h

22:00 Teatrul Naţional „Radu Stanca” FANTOMA E AICI teatru 1h 55min 30 lei; 20 lei

23:00 TNRS Sala Studio DOMNUL DELICAT Dans 45min 20 lei

23:00 CAVAS – ULBS PICNIC PE CÂMPUL DE LUPTĂ Teatru 1h 15lei; 10lei


 

Expoziții deschise în timpul FITS 2015

08:00
Teatrul Naţional „Radu Stanca” – Zidul exterior
ZIARUL ORIZONTAL, VOL. 3
Dan Perjovschi & Co.
ROU / PLATFORMA DE ARTE VIZUALE / 24H

08:00
Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” – Gard
EXPOZIȚIE: FOTOGRAFIA UCIDE OAMENII
Fotografii din spectacolele lui
Tadeusz Kantor
ROMANO MARTINIS
POL / EXPOZIŢII / 24H

08:00
Teatrul Gong – Etaj
EXPOZIŢIE DE DESENE: LUMEA CEA VESELĂ A LUI TERUKO
TERUKO SHINKA
JPN / EXPOZIŢII / 6H

09:00
Teatrul Gong – Foaier parter
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE: MEMORABILA LUME TEATRALĂ A LUI KAZUYOSHI KUSHIDA
AKIO KUSHIDA
JPN / EXPOZIŢII / 6H

09:00
Primăria Municipiului – Curtea interioară
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE –
MIHAELA MARIN & SEBASTIAN MARCOVICI
ROU / EXPOZIŢII / 7H

09:00
Hotel Continental Forum – Lobby
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE: FOTOPASIUNE PENTRU TEATRU
ADRIAN BULBOACĂ
ROU / EXPOZIŢII / 12H

10:00
Primăria Municipiului – Centrul de Informare Turistică
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE – KENNETH REYNOLDS
GBR / EXPOZIŢII / 8H

10:00
Facultatea de Medicină – ULBS
LABORATORUL EDS
(Ecologie Diversitate Energie)
JPN / EXPOZIŢII / 8H

14:00
Casa de Cultură a Sindicatelor – Foaier
EXPOZIȚIE DE PICTURĂ ŞI SCULPTURĂ – NECULAI PĂDURARU
OMAGIU LUI DAN HĂULICĂ
ROU / EXPOZIŢII / 3H





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS