Confidenţialitate


Finlanda devine marți cel de-al 31-lea stat membru al NATO. Pentru prima dată, steagul finlandez va fi ridicat la sediul organizației


Finlanda devine marți cel de-al 31-lea stat membru al NATO. Pentru prima dată, steagul finlandez va fi ridicat la sediul organizației

Finlanda va deveni marți cel de-al 31-lea stat membru al NATO şi steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei, a anunţat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Suedia rămâne însă în stand-by, din cauza opozitiei Turciei şi Ungariei.

Ceremonia primirii Finlandei în Alianța Nord-Atlantică va avea loc la sediul NATO din Bruxelles.

„Este o săptămână istorică. Mâine vom primi Finlanda în NATO, care va deveni cel de-al 31 membru al NATO. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO. Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid”, a spus Jens Stoltenberg, referindu-se la cealaltă ţară nordică care a făcut cerere de aderare.

Aceasta nu a fost ratificată de două state membre, Turcia şi Ungaria.

Finlanda şi Suedia au solicitat încă din primăvara anului trecut să adere la NATO că reacţie la invazia rusă din Ucraina.

Preşedintele turc a blocat aderarea celor două țări

Recep Tayyip Erdogan a acuzat în special Suedia de pasivitate în faţa „teroriştilor” kurzi refugiaţi în această ţară, cerând extrădări.

Incendierea unui exemplar din Coran de către un extremist în capitala suedeză, în luna ianuarie, a condus la suspendarea convorbirilor între Ankara, Helsinki şi Stockholm.

Ulterior, Parlamentul de la Ankara a ratificat separat aderarea Finlandei.

Ungaria se opune și ea intrării Suediei în alianță, cerând autorităților de la Stockholm garanții că politicienii săi nu vor mai critica public politicile Budapestei pe diferite subiecte.

Foto: Shutterstock

Citește și: Olaf Scholz susține că anul acesta România ar trebui să devină membru Schengen. Îndeplinim toate condițiile, spune și Iohannis | AUDIO


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează