Anchetă socială în Mureș, după cazul celor două fetițe dispărute și găsite după 30 de ore. Ce spune Protecția Copilului | AUDIO
Sursa foto: IPJ Mureș
Fetițele din Mureș dispărute de acasă și găsite după mai bine de 30 de ore vor rămâne în familiile lor. Direcția de Protecția a Copilului Mureș a făcut deja o evaluare inițială a cazului, după ce a fost sesizată de Poliția din Târnăveni. Urmează, însă, o anchetă socială.
Poliția din Târnăveni a sesizat Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş. Acesta ar urma să facă verificări în cazul celor două fetiţe, cu vârste de patru şi cinci ani, găsite de un pădurar după mai bine de 30 de ore de la semnalarea dispariţiei lor.
„Am efectuat o evaluare inițială. Ele fac parte din familii distincte, doar că locuiesc într-o curte comună. Au fost externate din spital, neprezentând cauze medicale complicate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Mureș, Doru Constantin.
În această etapă, fetele rămân în familiile lor.
Purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Mureș, Doru Constantin: „Urmează o anchetă socială”
„Nu există condiții materiale cât de cât acceptabile. La acest moment nu se impune separarea copiilor de familie. Presupun că a fost vorba de o neglijență. Colaborăm cu autoritatea publică locală, care ne va trimite propuneri. Urmează o anchetă socială”, a precizat purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Mureș, Doru Constantin.
Cele două fetiţe din Târnăveni au fost găsite de un pădurar, Aurel Frandeş, într-o zonă împădurită, la aproximativ patru kilometri de casă. Ele se rătăciseră şi au petrecut noaptea în frig. Pentru găsirea lor au fost emise patru mesaje RO-Alert, au fost mobilizate efective suplimentare din poliţişti, pompieri, jandarmi, salvamontişti şi voluntari. De-asemenea, a fost folosit un elicopter, ATV-uri, vehicule şenilate, drone şi câini de urmă.





