Confidenţialitate


Fenoment eveniment astronomic deosebit, Luna Albastră


Fenoment eveniment astronomic deosebit, Luna Albastră

Sâmbătă, are loc un eveniment astronomic deosebit, Luna Albastră, dică acea luna plină care poate apărea în plus față de celelalte trei observate pe parcursul unui anotimp.

În ultima perioadă, numele “Luna albastră” a fost folosit pentru a descrie două dintre cele două luni pline apărute într-o singură lună calendaristică, dar o definiţie mai veche spune că Luna Albastră reprezintă, de fapt, a treia lună plină dintre cele patru care pot apărea într-un singur anotimp.
Fenomenul care va avea loc astăzi se va produce în apropierea planetei Marte.

De deseară până mâine dimineață, Luna şi Marte vor putea fi observate pe cer, culoarea roşie a planetei Marte fiind cât se poate de vizibilă.
Pe de altă parte, Pământul va trece între Marte şi Soare pe data de 22 mai. Astronomii numesc acest fenomen “Opoziţia lui Marte”, deoarece planeta roşie se va afla în opoziţie faţă de Soare. Acest fapt o face să fie vizibilă la apus.

Luna Albastră apare extrem de rar, de două ori într-un singur an calendaristic. Ultima dată, un astfel de fenomen a putut fi observat în anul 1999. Următoarele evenimente vor avea loc în ianuarie şi martie 2018 şi în ianuarie şi martie 2037.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează