Confidenţialitate


Curtea de Apel București suspendă procedura proiectului legii salarizării, după o cerere a SANITAS: „Avem dreptul de a participa la dialogul social”


Curtea de Apel București suspendă procedura proiectului legii salarizării, după o cerere a SANITAS: „Avem dreptul de a participa la dialogul social”

Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi o cerere a Federaţiei SANITAS şi a dispus suspendarea procedurii proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice publicat pe site-ul Ministerului Muncii. „Avem acum dreptul de a participa la dialogul social”, transmit reprezentanții SANITAS. Contactat de Europa FM, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că va reveni public cu un punct de vedere.

„Admite cererea. Suspendă procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, publicat pe site-ul pârâtului în data de 17.07.2026, la rubrica Comunicate de presă, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3657/2/2026. Cu drept de a formula recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.07.2026″, se arată în decizia instanţei.

Într-o postare publicată marți pe Facebook, reprezentanții SANITAS spun că, prin decizia Curții de Apel București, speră să se poată întoarce la dialog cu guvernanții.

„La cererea FEDERAȚIEI SANITAS Curtea de Apel a suspendat efectele proiectului de lege publicat pe data de 17.07.2026. Astfel a făcut dreptate și ne-a dat șansa să ne spunem părerea, să fim consultați și să oferim soluții pertinente la problemele sistemului de sănătate. Avem acum dreptul de a participa la dialogul social”, a transmis Federația SANITAS.

Ca efect al suspendării, proiectul de lege nu mai poate produce niciun efect, afirmă reprezentanții SANITAS.

„Acesta nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse și dezbătute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie și în procedura ordonanței președințiale, vădită aparență de nelegalitate. De azi, trebuie să ne așezăm temeinic la masă cu Guvernul! Dacă se poate, cu Guvernul cu puteri depline”, precizează SANITAS.

Contactat de Europa FM, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că va reveni public cu un punct de vedere.

Luni, sindicaliştii din Sănătate au organizat o grevă de avertisment de două ore.


Ultimele stiri
Mii de site-uri din Europa, dezactivate temporar după ce au fost descoperite breșe de securitate cu ajutorul AI…

Bistrița: Mai mulți elevi ai școlii în care a avut loc atacul cu cuțitul au primit consiliere psihologică…

Serbia: Studenții organizează un ultim protest la Belgrad înaintea alegerilor parlamentare anticipate | AUDIO

Bucureștenii pot spune cum ar vrea să arate centrul orașului. Primăria Capitalei îi invită să-și spună părerea |…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Un guvern mai de doamne-ajută

Hunedoara: Minerii de la Vulcan, care protestau de aproape două zile, au ieșit din subteran. Angajații au primit…

Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează