Confidenţialitate


Eurodeputații solicită restabilirea rapidă și completă a liberei circulații transfrontaliere


Eurodeputații solicită restabilirea rapidă și completă a liberei circulații transfrontaliere

Revenirea rapidă la un spațiu Schengen deplin funcțional este necesară pentru a garanta libertatea de circulație și pentru a asigura redresarea economică a UE, susțin eurodeputații.

Într-o rezoluție adoptată vineri cu 520 voturi pentru, 86 împotrivă și 59 abțineri, membrii Parlamentului își exprimă îngrijorarea cu privire la continuarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen și impactul acestora asupra oamenilor și a întreprinderilor.

Se dorește o revenire rapidă și coordonată la o zonă Schengen pe deplin funcțională este de o importanță crucială pentru a garanta libertatea de circulație, una dintre principalele realizări ale integrării europene, precum și pentru a asigura redresarea economică a UE după pandemie.

Deputații resping orice acțiune bilaterală necoordonată a statelor membre ale UE și subliniază principiul nediscriminării în redeschiderea frontierelor.

De asemenea, eurodeputații solicită de urgență o dezbatere privind un plan de redresare pentru Schengen, pentru a se evita ca orice controale temporare la frontierele interne să devină un aspect semipermanent. Planul ar trebui să includă, de asemenea, măsuri pentru situații neprevăzute în cazul unui potențial al doilea val.

„Deși este o veste bună faptul că se ridică din ce în ce mai multe restricții la frontierele interne, modul în care s-a făcut acest lucru lasă mult de dorit. Fără revenirea la un spațiu Schengen pe deplin funcțional, lipsește o piatră de temelie esențială în drumul nostru către redresare. O revenire completă la libera circulație, nediscriminarea, încrederea reciprocă și solidaritatea sunt măsuri esențiale bazate pe valorile centrale ale UE”, a declarat președintele Comisiei pentru libertăți civile și raportor Juan Fernando López Aguilar (S&D).

Pe termen mediu, deputații subliniază că este necesară o reflecție asupra modalităților de consolidare a încrederii reciproce între statele membre și de asigurare a unei guvernanțe cu adevărat europene a spațiului Schengen. Având în vedere noile provocări, eurodeputații invită Comisia să propună o reformă a guvernanței Schengen.

Eurodeputații solicită, de asemenea, Consiliului și statelor membre să își intensifice eforturile în ceea ce privește integrarea spațiului Schengen și să ia măsurile necesare pentru a admite Bulgaria, România și Croația în spațiul Schengen.

După introducerea controalelor la frontierele interne pentru a limita pandemia de COVID-19, țările UE au început să elimine controalele și restricțiile de călătorie aferente. Comisia a recomandat țărilor din spațiul Schengen să ridice controalele la frontierele interne până la 15 iunie 2020. La rândul său, Comisia a creat o platformă online denumită Re-open EU, care oferă informații actualizate pentru călători.

Spațiul Schengen cuprinde majoritatea statelor membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României. Dintre statele care nu sunt membre ale UE, Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein au aderat la spațiul Schengen. Europa sărbătorește săptămâna aceasta cea de a 35-a aniversare a acordului semnat la 14 iunie 1985 la Schengen (Luxemburg) în vederea eliminării controalelor la frontierele interne.


Ultimele stiri
Circulație îngreunată pe A1, care duce spre vestul Europei | Unii români se întorc la muncă în străinătate:…

Alba: 43.000 de oameni fără curent electric și 8.000 fără apă potabilă | A fost întrunit Comitetul Județean…

Stare de urgență în Venezuela, după explozii în capitala Caracas | Președintele Nicolas Maduro acuză Statele Unite de…

SONDAJ: 75% dintre tineri, afectați de stres și anxietate. Opt din zece spun că au temeri legate de…

Ce semnificație are culoarea anului 2026 | AUDIO

STUDIU: Tinerii returnează ambalajele SGR pentru recuperarea garanției, în timp ce familiile cu copii folosesc sistemul ca instrument…

STUDIU: Jocurile video, activitatea preferată pentru peste 40% dintre tinerii generației Z | AUDIO

Cătălin Ivan, noul CEO al Europa FM, Virgin Radio România și Vibe FM

INS: Peste 80% din gospodăriile rurale din România sunt conectate la internet | AUDIO

De Anul Nou, brazilienii aduc omagii zeiței Yemanjá: Aprind lumânări pe plajă și aruncă flori în apă |…