Confidenţialitate


EURO 2020: Premierul britanic vrea interdicţie de a intra pe stadioane pentru suporterii rasiști


EURO 2020: Premierul britanic vrea interdicţie de a intra pe stadioane pentru suporterii rasiști

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, miercuri, că propune interdicţie de a intra pe stadion pentru autorii insultelor rasiste proferate în mediul online, după ce naţionala Angliei a pierdut finala la EURO 2020.

După meciul câștigat de Italia la lovituri de departajare, Jadon Sancho, Bukayo Saka şi Marcus Rashford au fost vizaţi de numeroase atacuri rasiste pe reţelele de socializare, condamnate în mod unanim de la guvern până la organizaţiile sportive.

Boris Johnson a declarat în faţa deputaţilor că vor fi luate “măsuri practice pentru a asigura că regimul interdicţiei de a intra pe stadioanele de fotbal va fi modificat, astfel că atunci când eşti vinovat de insulte rasiste online adresate unor fotbalişti, nu vei mai putea să mergi la meci. Fără niciun dar, fără excepţii şi fără scuze”.

Acest regim de interdicţie a fost introdus în 1989 pentru a preveni tulburările produse de huliganii englezi cu ocazia meciurilor.

Guvernul lui Boris Johnson era presat să acţioneze, după un apel al Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie, în favoarea extinderii interdicţiei la rasismul în mediul online, în timp ce o petiţie pe Internet care cere interdicţia pe viaţă a strâns deja mai mult de un milion de semnături.

Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka, introduşi pe parcursul meciului, primii doi chiar în minutul 120, au ratat penalty-urile executate în finala cu Italia, Anglia înclinându-se cu 2-3 după loviturile de departajare, scorul fiind 1-1 la capătul a 120 de minute.

Modificarea regimului interdicţiei de a intra pe stadion este “complexă”, deoarece unii trolli se află în străinătate, a explicat Victoria Atkins, secretar de stat în ministerul de Interne.

Guvernul britanic a fost acuzat de ipocrizie, mai ales de Partidul Laburist, fiindcă a refuzat să-i condamne pe suporterii care i-au huiduit pe jucătorii naţionalei Angliei când îngenuncheau pentru a denunţa rasismul.

Un component al echipei Angliei, Tyrone Mings, a acuzat-o pe șefa Internelor, Priti Patel, că “a aţâţat focul”.


Ultimele stiri
Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează