Eucerin prezintă cea mai recentă inovație a sa, serumul Epigenetic Hyaluron-Filler, cu ocazia relansării oficiale în România (P)

Eucerin s-a relansat oficial în România printr-un eveniment care a sărbătorit atât respectul brandului pentru tradiție, cât și hotărârea lui de a inova piața de dermatocosmetice. Vedetele serii au fost serumurile Epigenetic Hyaluron-Filler și Anti-Pigment Dual Action, cele mai recente inovații ale brandului. Evenimentul a avut loc la MINA Museum din București și a reunit peste 400 de invitați. Printre aceștia s-au numărat dermatologi de renume, creatori de conținut și parteneri strategici, toți nerăbdători să descopere noutățile Eucerin.
Eucerin, primul brand dermatocosmetic, care are o experiență de peste 100 de ani în cercetarea științifică a îngrijirii pielii, a revenit pe piața din România. Evenimentul de relansare a debutat cu o conferință de presă. Seara a continuat cu discursurile susținute de echipa Eucerin și de experții medicali, care au vorbit despre tehnologiile din spatele produselor brandului și despre rezultatele acestora, și s-a încheiat cu un show susținut de Delia.
Vedetele serii au fost, fără doar și poate, serumurile Epigenetic Hyaluron-Filler și Anti-Pigment Dual Action, cele mai recente inovații ale experților Eucerin.
Hai să le descoperim împreună!
Serumul Epigenetic Hyaluron-Filler a fost dezvoltat pe baza a 15 ani de cercetare epigenetică și utilizează tehnologia patentată Age Clock și ingredientul activ Epicelline® pentru a stimula mecanismele naturale de regenerare a pielii.
Formula avansată acționează vizibil asupra celor zece semne ale îmbătrânirii, printre care pierderea fermității, ridurile și lipsa de luminozitate. Studiile clinice au înregistrat rezultate notabile. În doar patru săptămâni, 99% dintre utilizatoare au remarcat o piele mai fermă, iar 98% au observat reducerea ridurilor.
Serumul Anti-Pigment Dual Action conține Thiamidol®, ingredient patentat de Eucerin, recunoscut pentru eficiența sa dovedită în combaterea petelor pigmentare și uniformizarea tonului pielii.
Alături de Thiamidol®, serumul mai conține Acid Hialuronic concentrat, care ajută la atragerea și reținerea umidității, contribuind la netezirea liniilor fine și a ridurilor. Un alt ingredient activ este Licocalcona A, un antioxidant puternic, antiinflamator și calmant pentru piele, reducând inflamația și neutralizând radicalii liberi care stimulează producția de melanină și contribuie la agravarea petelor pigmentare.
Cele două serumuri, precum și alte produse Eucerin, au putut fi testate de invitați în cadrul evenimentului. Seara a fost completată de experiențe interactive și de activări care au reflectat angajamentul Eucerin față de inovație, expertiză și apropiere față de comunitatea sa. Invitații au putut beneficia de o consultație a pielii și de sfaturi personalizate pentru un aspect mai sănătos al tenului.
Valorile Eucerin au fost amintite în discursurile susținute de echipa Eucerin și de experții medicali care au urcat pe scena evenimentului.
„Eucerin este un brand cu o tradiție de peste 100 de ani, parte din grupul Beiersdorf. Relansarea în România e un pas firesc într-un drum care pune consumatorul și binele acestuia în centru. Venim cu formule dezvoltate cu grijă, susținute de studii clinice, pentru o îngrijire eficientă și de încredere.”– a declarat Martin Stoebe, Ph.D., Director General Beiersdorf România, Bulgaria și Moldova.
„Eucerin înseamnă încredere, grijă și știință aplicată cu responsabilitate. Ne bucură reacția pozitivă a oamenilor și entuziasmul din jurul relansării, dar mai ales faptul că am început să construim relații solide în zona medicală, în comunicare și cu partenerii noștri – pentru ca, împreună, să aducem inovațiile Eucerin mai aproape de consumatori și de nevoile lor reale.” – a declarat Rebeca Villalva, Brand Manager Eucerin Romania.
„Relansarea Eucerin în România vine cu un angajament ferm față de comunitatea medicală: susținerea recomandărilor profesionale prin inovații validate științific. Produse precum Thiamidol sau Serumul Epigenetic sunt dezvoltate pentru a răspunde standardelor clinice actuale și a sprijini tratamentele personalizate.” – a declarat Anca Drutca, Medical Advisor
Nu ne credeți pe cuvânt, încercați pe pielea voastră! Toate produsele Eucerin sunt disponibile în farmacii și în magazine online specializate