Confidenţialitate


”ETERNALS”, noua mitologie Marvel, îi aduce împreună pe Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington și Salma Hayek


”ETERNALS”, noua mitologie Marvel, îi aduce împreună pe Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington și Salma Hayek

Studiourile Marvel au lansat recent  filmul „Eternals”, cel de-al 26-lea titlu din Universul cinematografic Marvel, care reprezinta o expansiune a acestuia, prin cei zece supereroi nemuritori care au protejat Pământul și i-au modelat istoria și civilizațiile de la începutul timpului. Când creaturile monstruoase numite Devianții, despre care se credea că sunt pierdute în istorie, revin în mod misterios, Eternii sunt obligați să se reunească pentru a apăra din nou omenirea.

„Este vorba despre un grup de nemuritori incredibili, dar prin călătoria lor ajungem să explorăm ce înseamnă să fii om și istoria umanității pe această planetă” a spus  Chloe Zhao, regizorul filmului.

„Filmul  are o dimensiune epică, cuprinzătoare, pe măsura multor generații, cu o echipă diversă de zece supereroi pe care suntem încântați să îi prezentăm lumii”, spune producătorul Kevin Feige.

„Deși continuă tradiția Universului cinematografic Marvel, filmul deschide, de asemenea, un nou drum și este un precursor al viitoarelor producții Marvel”.

În noua peliculă joacă, printre alții, Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington, Salma Hayek. Filmul este produs de Kevin Feige și Nate Moore și regizat de Chloé Zhao, care a câștigat recent Oscarul pentru cel mai bun regizor pentru „Nomadland / Ținutul nomazilor”.

Volumele de benzi desenate originale „Eternals” ale lui Jack Kirby, care au fost publicate pentru prima dată în 1976, au fost sursa de inspirație a filmului. Eternii sunt o rasă de extratereștri nemuritori de pe îndepărtata planetă Olympia care au sosit pe Pământ cu mii de ani în urmă pentru a proteja omenirea de o serie de prădători extratereștri – Devianții. Eternii au fost alertați cu privire la amenințarea Deviantă de către Celestiali, o rasă de constructori cosmici care au fost întâlniți în „Guardians of the Galaxy”.

Misiunea Eternilor de a petrece mii de ani pe Pământ pentru a proteja umanitatea, civilizația și planeta derivă din gândirea contemporană despre modul în care oamenii comunică între ei pe tot globul. Așa cum spune Moore, „cred că este ceva cu care publicul va rezona pentru că începem să abordăm relația noastră cu acest pământ. Asta este o temă importantă, de explorat. Și acțiunea va fi acolo. Dar tematic, acesta este genul de povestire pe care cred că o dorește publicul, astea sunt lucrurile cu care ne confruntăm în fiecare zi”.

Eternii de pe Pământ sunt un grup divers și puternic – o combinație de gânditori și luptători, împărtășind aceeași energie cosmică, care se traduce în puteri diferite pentru fiecare. Când lucrează împreună, aceste puteri se completează reciproc.

„Eternals” este distribuit în România de Forum Film și a avut premiera la cinema  în data de 5 noiembrie în formatele IMAX 3D, Dolby Atmos, 4DX, 3D si 2D.


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează