Confidenţialitate


Este Peony: ”Producătorii show-ului m–au felicitat și mi-au transmis că am performat flawless”


Este Peony: ”Producătorii show-ului m–au felicitat și mi-au transmis că am performat flawless”

După ce România a ratat calificarea în Finala Eurovision 2019, reprezentanta țării noastre, Ester Peony, se declară mulțumită de modul în care s-a prezentat pe scena Eurovision Song Contest.

După trei luni de pregătiri intense și investiții fără precedent în spectacolul de pe scenă, echipa României a părăsit competiția după semifinală.

„Le mulțumesc celor care au fost alături de mine și de proiectul României la acest Eurovision. Producătorii show-ului m–au felicitat și mi-au transmis că am performat flawless (fără greșeală) la fiecare ieșire pe scenă. Sunt împăcată, pentru că, alături de întreaga echipă a României, am reușit un act artistic complex și plin de sensibilitate”, a declarat Ester Peony.

„Este un rezultat greu de digerat si de înțeles, în condițiile în care România a avut aseară, pe scena Eurovision, un artist talentat, o piesă în trend cu un sound modern și un show în care au fost concentrate resurse creative semnificative. Din păcate, nu au fost de ajuns pentru a califica reprezentanții noștri în finala Eurovision 2019”, a declarat Smaranda Vornicu-Shalit, șefa delegației României, după anunțarea rezultatelor.

Alături de Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino și Slovenia, calificate din prima semifinală și de reprezentanții țărilor din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia împreună cu țara gazdă, Israel, vor urca pe scenă câștigătorii de joi seara– Republica Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaidjan, Danemarca, Norvegia, Elveția și Malta.


Ultimele stiri
Neamț: Focar de variolă ovină și caprină în zona Roman. Peste 200 de animale vor fi sacrificate |…

Timiș: Condamnări definitive pentru cei trei bărbați care au furat 10 milioane de lei din banii pentru pensii…

Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită la 1 noiembrie. Ce pierderi financiare a înregistrat…

PNL a pierdut definitiv procesul cu AEP. Partidul trebuie să returneze 14 milioane de lei, bani primiți pentru…

Egipt: Un fermier a descoperit două statui monumentale ale faraonului Ramses al II-lea în timp ce își lucra…

Comisia Europeană continuă evaluarea jalonului din PNRR privind legea integrității, transmite Dragoș Pîslaru. De îndeplinirea acestui jalon depinde…

Cum explică Federația Mondială de Gimnastică absența a trei gimnaste din Rusia de la Mondiale: „Este un proces…

Cum au fost folosiți banii din PNRR în Sănătate: s-au investit peste 1,1 miliarde de euro. Șapte spitale…

Un nou medicament pentru bolnavii de cancer pancreatic ar urma să intre în uz. Tratamentul reușește să dubleze…

Italia: Proteste violente ale elevilor de liceu în marile orașe ale țării. La Roma, tinerii au ars steagul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează