Confidenţialitate


Electricianul lui Picasso a fost condamnat, alaturi de sotia lui, la 2 ani de inchisoare cu suspendare


Pierre Le Guennec, acum în vârstă de 71 de ani, a lucrat ca electrician pentru Pablo Picasso în ultimii 3 ani de viață ai artistului. A instalat mai multe sisteme de alarmă în numeroase reședințe ale pictorului, inclusiv în vila din Cannes, unde erau depozitate caiete cu desene și schițe ale lui Picasso.

Din 2010, electricianul l-a tot sunat pe fiul artistului spaniol și i-a vorbit despre operele de artă pe care Picasso i le-ar fi făcut cadou, lui și soției lui. Dar la scurt timp, moștenitorii pictorului și experții l-au dat în judecată pentru furt și ascunderea unor opere de artă. E vorba de tablouri, carnete de schițe și desene extrem de valoroase.

Printre acestea se numără și 9 colaje cubiste, a căror valoare a fost estimată la 40 de milioane de euro, dar și portrete ale primei soții a lui Picasso. Toate îi revin acum lui Claude Ruiz-Picasso, fiul pictorului și cel care i-a reprezentat la proces pe cei 6 moştenitori ai celebrului artist spaniol.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează