Confidenţialitate


Drum cu Prioritate pentru sportivii tineri: fotbalistul Vlad Dragomir


Drum cu Prioritate pentru sportivii tineri: fotbalistul Vlad Dragomir

Tânărul sportiv al zilei este fotbalistul Vlad Dragomir, legitimat la unul dintre cele mai puternice cluburi ale fotbalului englez – Arsenal.

El are 17 ani și a fost adus vara trecută de londonezi de la Poli Timișoara, după ce a mai fost ofertat și de Inter Milano. Cotidianul “The Guardian” îl laudă miercuri, spunând despre tânărul român că poate evolua oriunde la mijlocul terenului, însă cel mai bine se simte în postura de playmaker, la fel ca Mesut Ozil sau Tony Kroos.

Fanii lui Arsenal îl văd deja ca pe o nouă vedetă pe stadionul “Emirates”, iar un clip cu el postat de clubul britanic pe “Instagram” a adunat deja 400.000 de vizualizări.

Vlad Dragomir a semnat primul contract de fotbalist profesionist în luna aprilie anul acesta. Amintim, Arsenal este echipa preferată a Majestății Sale Regina Elisabeta a 2-a. Deasemenea, este prima formația care a avut un meci transmis la radio: în 1927.

Peste 10 ani, în 1937, a devenit prima echipă în direct la televiziune, iar în 2010 meciul dintre Arsenal și Manchester United a fost prima transmisie 3D din lumea sportului.

În fine, în tribuna oficială a “tunarilor” pot fi văzute deseori mari vedete din muzică și cinematografie, ca Mick Jagger, Roger Waters, Kevin Costner, Keanu Reeves, Matt Damon sau Demi Moore.


Ultimele stiri
Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…

Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează