Confidenţialitate


Două femei şi 5 copii au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi pe Marea Egee


Două femei şi 5 copii au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi pe Marea Egee

Două femei şi cinci copii, între care un bebeluş, şi-au pierdut viaţa vineri în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi pe Marea Egee, a anunţat garda de coastă greacă, potrivit Reuters şi AFP.

Alte 12 persoane – patru copii, cinci bărbaţi şi trei femei – au fost salvate în urma naufragiului produs în apropiere de insula Chios. Nu se ştie pentru moment care erau ţările de origine ale migranţilor.

Sute de migranţi şi refugiaţi au murit în ultimii ani încercând să traverseze Marea Egee în ambarcaţiuni supraîncărcate. Peste 50 de oameni au murit înecaţi în astfel de accidente doar de la începutul acestui an, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

În prezent Grecia găzduieşte circa 70.000 de refugiaţi şi migranţi, în cea mai mare parte sirieni fugiţi din ţara lor din 2015 via Turcia.

Printr-un acord încheiat în 2016 cu Uniunea Europeană, Turcia a reuşit să frâneze fluxul plecărilor de migranţi spre cele cinci insule greceşti cele mai apropiate, primind în schimb un ajutor de 6 miliarde de dolari. Numărul sosirilor pe teritoriu grec a crescut însă în ultimele luni.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat săptămâna aceasta că în ultimele zile s-au înregistrat 3000 de sosiri dinspre Turcia, crescând presiunea asupra facilităţilor de primire a migranţilor, deja suprapopulate.


Ultimele stiri
glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO