Confidenţialitate


Donald Trump admite, pentru prima dată, că a pierdut alegerile și trebuie să plece pe 20 ianuarie din Casa Albă


Donald Trump admite, pentru prima dată, că a pierdut alegerile și trebuie să plece pe 20 ianuarie din Casa Albă

Președintele în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut, pentru prima dată de la desfășurarea alegerilor prezidențiale din noiembrie, că a pierdut scrutinul și trebuie să părăsească pe 20 ianuarie Casa Albă, relatează CNN. Actualul lider de la Casa Albă a promis că va asigura o tranziție fără probleme a puterii. Declarația lui Donald Trump a apărut la scurt timp după ce Congresul Statelor Unite a confirmat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale, prin votul majoritar al electorilor, cu 306 voturi pentru candidatul democrat și 232 pentru Trump.

“Deși nu sunt deloc de acord cu rezultatul alegerilor, va exista o tranziție fără probleme pe 20 ianuarie”, a scris Donald Trump în comunicatul transmis presei. “Am spus întotdeauna că voi continua să lupt pentru a asigura că numai voturile exprimate legal vor fi numărate. Deși acesta reprezintă finalul celui mai măreț prim mandat din istoria Președinției, este doar începutul pentru lupta noastră de a face America din nou măreață”, a precizat Trump în stilul său binecunoscut.

 


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează