Confidenţialitate


Doi marinari român, blocaţi pe un vas într-un port libian


Doi marinari român, blocaţi pe un vas într-un port libian

Doi marinari români sunt blocaţi în Libia, la bordul unei nave sub pavilion panamez.

Pe ambarcaţiune se mai află 90 de migranţi, preluaţi în urma unui apel transmis de centrul de căutare şi salvare din Italia, dar pe careautorităţile libiene nu îi să coboare pe uscat.

Sindicatul Liber al Navigatorilor cere Ministerului de Externe de la Bucurește să obțină repatrierea celor doi români.

“Nava a primit un apel/solicitare de la centrul de căutare şi salvare din Italia să se apropie de o ambarcaţiune probabil suspectă din zona lor de navigaţie. Era o ambarcaţiune care încerca să ajungă în Italia cu 90 de emigranţi. Aceştia au urcat pe nava Nivin care se îndrepta către Libia. Când şi-au dat seama că sunt în Libia, şi nu în Italia, emigranţii au început să devină agresivi. În port la Misurata se pare că autorităţile nu au lăsat imigranţii să coboare de pe navă. Acum situaţia este complicată, nava nu are unde să plece, este cu echipaj la bord şi cu încă 90 de persoane considerate pasageri clandestini”, se arată în comunicat.

SLN precizează că printre membrii echipajului sunt şi doi ofiţeri români, plecaţi prin firma Marina Crewing din Constanţa.

“Cei doi sunt blocaţi practic la bord. Familiile, dar şi noi, cu toţii suntem îngrijoraţi de soarta celor doi ofiţeri români. Am apelat la Ministerul Afacerilor Externe care, prin autoritatea pe care o are, să încerce să îi repatrieze pe cei doi navigatori români din Libia. Credem că responsabil cu plata repatrierii, pe lângă armator, este şi agentul de crewing. Cei doi navigatori au ajuns practic – fără voia lor – într-o situaţie aproape fără ieşire. Aceştia nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor”, adaugă comunicatul.

Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage atenţia asupra pericolelor în care pot fi implicaţi navigatorii români trimişi la muncă de unele agenţii de crewing (autorizate de Autoritatea Navală Română) pe nave care nu respectă anumite criterii privind condiţiile de muncă şi viaţă şi nu sunt acoperite de contracte colective de muncă standard (naţionale sau tip ITF ).


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează