Confidenţialitate


DNA, percheziții la ANAF: Mai mulți agenți ar fi șters datoriile la stat ale unor firme, în schimbul unor sume de bani


Sigla DNA

Joi, aproape toată ziua au avut loc percheziții DNA la ANAF. Mai exact la sediul Direcției Antifraudă Fiscală București , unde mai mulți angajați sunt suspectați că au luat mită.

Potrivit sureselor Europa FM, contra unei sume de bani agenții de la antifraudă ștergeau datoriile unor firme.

Perchezițiile au avut loc pe parcursul întregii zile, atât la Direcția Antifraudă, cât și la sediile unor firme și la locuințele suspecților.

Aceștia ar fi luat mită de la administratorii unor firme care fraudau bugetul de stat. Agenții Antifraudă măsluiau rezultatele controalelor. În schimbul mitei sumele constatate ca prejudiciu erau „șterse”.

Potrivit surselor Europa FM șpăgile ajungeau la zeci de mii de euro.

Pe lângă luare de mită agenții ANAF sunt suspectați de fals și complicitate la evaziune.

De asemenea, unul dintre ei este suspectat că a ajutat o femeie să obțină o diplomă falsă de Bacalaureat, contra sumei de 10.000 de euro.

Foto: Europa FM




Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.