Confidenţialitate


Deşteptarea – sănătate curată! Studiul care a demonstrat că privitul la TV ucide


Privitul la televizor este unul dintre principalele obiceiuri sedentare, care atrage și ale tipuri de comportamente dăunătoare organismului. Cercetarea noastră confirmă celelalte studii făcute până acum, care au arătat că există o legătură evidentă între perioada pe care o petreci în fața televizorului și mortalitate’, constată profesorul de sănătate publică dr. Miguel Martinez-Gonzales, din cadrul Universității Navarra (Spania), conducătorul studiului, potrivit AFP, agenţie citată de Mediafax şi preluată de Monica, Vlad şi George în emisiunea Deşteptarea de marţi.

Oamenii de știință au studiat timp de 8,2 ani peste 13.200 de adulți spanioli, cu vârsta medie de 37 de ani.

Cercetătorii au constat 97 de decese: 19 din cauza unor boli cardiovasculare, 46 din cauza cancerului și 32 din alte cauze. După studierea deceselor, au ajuns la concluzia că riscul de deces este de două ori mai mare la cei care se uită la televizor peste trei pe zi.

Autorii studiului spun că adulții trebuie să facă mișcare fizică moderată măcar 150 de minute pe săptămână și să nu stea în fața televizorului mai multe 1-2 ore într-o zi.

Monica Anghel a găsit şi o rezolvare pentru cei care sunt tentaţi să stea prea mult la televizor – ‘Cei care ascultă Deşteptarea, la Europa FM, trăiesc de două ori mai mult, sunt mai bogaţi, mai frumoşi şi mai inteligenţi.

D-aia zic – ascultaţi radio! 3 ore de Deşteptarea – sănătate curată!’

Click aici pentru a reasculta emisiunea Deşteptarea de la Europa FM


Ultimele stiri
US Open: Carlos Alcaraz, învins de Ben Shelton în sferturi. Pentru un loc în finală, americanul îl va…

Fraude bancare, în creștere în România. Peste 170 de plângeri au fost depuse de la începutul anului la…

FAN Courier și DNSC lansează o campanie împotriva fraudelor prin SMS | AUDIO

România în direct, cea mai ascultata emisiune din România

Tenis: Mai puțini creatori de conținut la turneul de la Wimbledon din 2027. Organizatorii iau măsuri după unele…

Timiș: Bătaie la Primăria Ohaba Lungă. Un localnic a fost lovit de un angajat după ce a depus…

SUA: Tesla lansează un taxi electric autonom, fără șofer, volan sau pedale | AUDIO

Scumpiri așteptate la facturile la energie. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: „Ne așteptăm ca toată…

Scandalul zborurilor private spre insula Mykonos și Nisa. Judecătorul Cristian Deliorga, politicieni și oameni de afaceri au beneficiat…

Dolj: Muncă la negru și abateri grave de la siguranța muncii, descoperite după un accident de muncă pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează