Confidenţialitate


Deșteptarea: Ar trebui să crească valoarea punctului de amendă? | VIDEO


Deșteptarea: Ar trebui să crească valoarea punctului de amendă? | VIDEO

Punctul de amendă va rămâne plafonat la valoarea de 145 lei, și de la 1 octombrie, deși salariul minim brut pe țară se majorează începând cu această dată.

Adică punctul de amendă este, din punct de vedere legal, 10% din salariul minim pe economie, dar, deși guvernele au tot crescut salariul minim – care este 3300 de lei, punctul de amendă a rămas la valoarea din 2017, când salariul minim era 1450 de lei.

Liviu Dragnea a fost primul care a blocat creșterea punctului de amendă, ca să nu-și deranjeze alegătorii. Și exemplul lui a fost preluat de toți cei care i-au urmat.

Ce spune asta despre prioritățile politicienilor de la putere?

Subiectul e delicat. Unii spun că punctul de amendă ar fi prea mare dacă ar crește la 330 de lei. Adică sancțiunea pentru nepurtarea centurii ar fi 660 de lei, adică două puncte de amendă. Iar depășirea cu 40 km/h a vitezei limită, 6 puncte de amendă, ar costa 1980 de lei.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…