Confidenţialitate


Der Spiegel: Ungaria riscă să piardă bani europeni pentru că nu ar fi respectat promisiunile cheie făcute CE în privința statului de drept | AUDIO


Der Spiegel: Ungaria riscă să piardă bani europeni pentru că nu ar fi respectat promisiunile cheie făcute CE în privința statului de drept | AUDIO

Ungaria riscă să rămână fără multe miliarde de euro bani europeni. Guvernul condus de Viktor Orban nu ar fi respectat promisiunile cheie făcute Comisiei Europene în privința statului de drept, scrie cotidianul german Der Spiegel. Evaluarea finală ar trebui să aibă loc miercurea viitoare în cadrul Colegiului comisarilor europeni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În septembrie, executivul Uniunii Europene a recomandat suspendarea unei finanțări de aproximativ 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria din cauza corupției și a problemelor legate de respectarea statului de drept, primul caz de acest fel în cadrul blocului comunitar.

Amenințată cu tăierea banilor, Ungaria a promis că se va alinia cerințelor Uniunii Europene. Mai exact, era vorba despre 17 măsuri prin care guvernul maghiar dorea să combată corupția generalizată și să restabilească independența sistemului judiciar.

O analiză efectuată recent de Parlamentul European arată că doar trei dintre cele 17 măsuri ar fi eficiente. Toate celelalte sunt fie prea slabe, fie insuficient implementate – sau ambele, scrie cotidianul german Der Spiegel.

Evaluarea finală a promisiunilor maghiare ar trebui să aibă loc miercurea viitoare în cadrul Colegiului comisarilor UE. Cu toate acestea, este puțin probabil că se va ajunge la un rezultat pozitiv.

Ungaria nu mai poate face îmbunătățiri, termenul limită era 19 noiembrie. Cel mai probabil Comisia Europeană va recomanda Consiliului Uniunii Europene să taie miliarde de euro din finanțarea europeană destinată Ungariei.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Parlamentul European a declarat Rusia „stat terorist”


Ultimele stiri
România are doi miniștri la Educație. Jurnalista Alexa Stănescu: Costreie a cerut explicit un ministru pentru preuniversitar. Care…

Argeș: Elev rănit cu o armă albă de un coleg. Un alt elev a fost bătut de agresor

Brazilia: Echipa de campanie a președintelui Lula cere anularea candidaturii lui Flavio Bolsonaro la alegerile prezidențiale

Mii de site-uri din Europa, dezactivate temporar după ce au fost descoperite breșe de securitate cu ajutorul AI…

Bistrița: Mai mulți elevi ai școlii în care a avut loc atacul cu cuțitul au primit consiliere psihologică…

Serbia: Studenții organizează un ultim protest la Belgrad înaintea alegerilor parlamentare anticipate | AUDIO

Bucureștenii pot spune cum ar vrea să arate centrul orașului. Primăria Capitalei îi invită să-și spună părerea |…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Un guvern mai de doamne-ajută

Hunedoara: Minerii de la Vulcan, care protestau de aproape două zile, au ieșit din subteran. Angajații au primit…

Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează