Confidenţialitate


Declarații dure în Duma de Stat la adresa Republicii Moldova și Ucrainei


Declarații dure în Duma de Stat la adresa Republicii Moldova și Ucrainei

Duma de Stat a Federației Ruse cere autorităților de la Chișinău și Kiev să renunțe la formele de presiune față de Transnistria.

În acest sens, Camera Inferioară a Parlamentului Rus a adoptat o Declarație cu privire la ceea ce Moscova consideră a fi “tendințele negative în evoluția situației din Transnistria ca urmare a deciziilor luate de Republica Moldova și Ucraina”, relatează portalul Deschide.md și Radio Chișinău, citând agenții de presă ruse.

Potrivit deputaților ruși, Chișinăul și Kievul ar încerca să instituie o blocadă în jurul regiunii transnistrene și nu s-ar consulta cu Tiraspolul pentru a lua anumite decizii.

În acest context, parlamentarii ruși au cerut convocarea unei noi runde de negocieri cu privire la diferendul transnistrean în formatul “5+2” (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE și SUA ca observatori).

În declarația Dumei se spune că acțiunile Republicii Moldova și ale Ucrainei reprezintă o amenințare pentru stabilitatea regiunii transnistrene și securitatea populației din stânga Nistrului, inclusiv pentru cei peste 200.000 de cetățeni ai Federației Ruse de aici.

Deputații ruși amintesc în context interdicția impusă de Ucraina tranzitării pe teritoriul său a bunurilor pentru aprovizionarea forțelor de pace ruse din Transnistria. La fel, ei subliniază că autoritățile de la Chișinău acționează pentru a obstrucționa activitatea pacificatorilor ruși și a Grupului operațional de trupe ruse din regiunea transnistreană (GOTR).

Președintele Comisiei din Dumă pentru CSI, integrare euroasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnikov, a avertizat că în cazul în care Chișinăul și Kievul vor continua să exercite presiuni asupra Transnistriei, situația poate escalada după modelul celei din Donbas, estul Ucrainei, care în prezent este scena unui conflict armat între rebelii separatiști proruși și forțele guvernamentale.

“Cerem Kievului și Chișinăului să respecte toate condițiile asumate: condiții prielnice pentru existența misiunii de pacificare, importul mărfurilor alimentare și al altor produse. În caz contrar, se va crea un focar care poate dinamita întreaga situație. Astfel, nu doar în Ucraina va fi război, dar, din păcate, va fi unul și la granița de sud a Ucrainei. Noi nu putem să acceptam această situație, deoarece noi menținem pacea de 25 de ani acolo pe Nistru, unde trăiesc 200.000 de compatrioți”, a declarat Kalașnikov, citat de Deschide.md.

El a făcut această afirmație într-o conferință de presă înainte ca proiectul declarației respective să fie supus dezbaterii și votului în plenul Dumei.

“În loc să-și îndeplinească funcțiile de mediatori în regiune, Republica Moldova și Ucraina închid granițele. S-a ajuns la o situație ridicolă. Comandantul trupelor noastre de pace (din Transnistria) nu a putut merge la nunta fiicei sale și a trebuit să o vizioneze pe Skype”, a afirmat Kalașnikov, conform paginii de internet a Partidului Comunist din Rusia, al cărui reprezentant în Dumă este acesta.

Documentul Dumei apare în contextul în care Chișinăul și Kievul au instituit un control comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Foto: wikipedia.org


Ultimele stiri
Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează