Confidenţialitate


Decanul de vârstă al Cubei a murit la vârsta de 120 de ani


Decanul de vârstă al Cubei a murit la vârsta de 120 de ani

Emilio Duanes Duvarcer, decanul de vârstă al Cubei, a murit la vârsta de 120 de ani de pneumonie, scrie presa locală.

Bărbatul a avut 13 copii, 36 de nepoţi şi peste 40 de strănepoţi.

Potrivit portalului Diario Mineno, centenarul a murit, joi, în Minas, un sat cu 38.000 de locuitori din provincia Camagüey (est).

”Bărbatul a avut o stare de sănătate bună în toţi aceşti ani datorită dietei pe care a urmat-o şi a îngrijirii familiei sale”, dar ”a murit din cauza unei pneumonii care a apărut brusc, după ce a stat la pat timp de un an din cauza unei fracturi de şold”, se precizează în articol.

Născut la 10 mai 1901 în Ocap, Haiti, Emilio Duanes Duvarcer a ajuns în Venezuela la vârsta de nouă ani cu o mătuşă înainte ca cei doi să se mute în Cuba trei ani mai târziu.

Potrivit actelor sale de identitate, Emilio Duanes ar fi murit la o vârstă mai înaintată decât cea a actualei decane recunoscute a umanităţii, japoneza Kane Tanaka (118 ani), născută la 2 ianuarie 1903.

În lipsa documentelor care să ateste data naşterii, el nu este totuşi recunoscut ca posibil decan al umanităţii.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează