De la manele la Balkan Jazz

În urmă cu câteva zile, au fost decernate Premiile Gopo. Premiul pentru cel mai bun film de debut, l-a primit producția “Soldații. Poveste din Ferentari”. Așa cum îi spune și numele, acțiunea filmului (dar și a romanului cu același nume) are loc în cartierul bucureștean Ferentari, locuit într-o bună măsură de romi. Personajul principal trăiește o poveste de dragoste cu un alt barbat și s-a mutat în Ferentari pentru a face un doctorat despre manele.

Din acest motiv, organizatorii Premiilor Gopo au considerat potrivit ca la un moment dat, pe scena festivalului să urce o formație de manele. Gestul a fost criticat de mai multe persoane publice, care au considerat că manelele nu au nimic de-a face cu adevărata cultură.

Totuși, antropologii și muzicologii cred altceva. Specialiștii spun că oamenii trebuie să facă diferența între preferințele muzicale ale fiecăruia (pentru că, da, nimeni nu e obligat să asculte manele) și un fenomen social și cultural autentic.

Simplificând foarte mult, manelele fac parte din folclorul urban de secol 21. Versurile (care nu vor câștiga prea curând vreun premiu pentru literatură) descriu situații de zi cu zi, cu bune și cu rele. De pildă, tema migrației a apărut în manele abia în ultimul deceniu, după ce România a intrat în Uniunea Europeană.  Manelele sunt până la urmă un fel de cronică a societații românești și fie și doar din acest motiv, merită cercetate. Și da, în România, dar și într-o mult mai mare măsură în Bulgaria, Serbia, dar și Franța sau Statele Unite, s-au scris lucrări științifice despre manele.

Victor Marin a stat de vorbă cu antropologul Vintilă Mihăilescu și cu Misuzu Hayashi, o japoneză care a venit special în România pentru a face un doctorat despre manele.