Confidenţialitate


De 1 iunie, copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de acces gratuit în “Universul lui Salvador Dalí”


De 1 iunie, copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de acces gratuit în “Universul lui Salvador Dalí”

Cu prilejul zilei de 1 iunie, organizatorii „Universul lui Salvador Dalí” au pregătit o ofertă specială pentru familiile cu copii care aleg să petreacă Ziua Copilului într-o atmosferă suprarealistă. Astfel, sâmbătă, 1 iunie 2024, micii vizitatori beneficiază de acces gratuit în expoziție, unde pot petrece câteva ore în compania excentricului Salvador Dalí și pot descoperi interpretările sale surprinzătoare asupra lumii.

Oferta se aplică pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, însoțiți de un adult, și este disponibilă pentru următoarele categorii de bilete: Copii acces VR inclus (acces gratuit), Adult acces VR inclus (95 lei), Familie (2+1) (155 lei – acces VR inclus; 135 lei – fără acces VR), Familie (2+2) (155 lei – acces VR inclus; 135 lei – fără acces VR). Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro, arcub.ro, universuldali.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (str. Gabroveni nr. 50-53).

Peste 170 de opere de artă Salvador Dalí pot fi admirate, până la 1 septembrie 2024, la ARCUB – Hanul Gabroveni, în centrul istoric al Capitalei, în cadrul expoziției „Universul lui Salvador Dalí”, singura expoziție din România care prezintă experimentele renumitului artist cu diverse forme de expresie artistică. În anul care marchează 120 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, publicul din România are ocazia unică de a sonda universul creativ dalinian prin sculpturi în bronz și sticlă Daum, bijuterii, miniaturi incrustate cu pietre prețioase, ilustrații de carte și mobilier suprarealist, expuse în premieră în țara noastră.

„Universul lui Salvador Dalí”, unul dintre cele mai ample proiecte culturale dedicate artistului suprarealist, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, a avut un imens succes încă de la lansare. Peste 60.000 de iubitori de artă au vizitat expoziția în cele aproape 6 luni de la deschiderea acesteia la ARCUB – Hanul Gabroveni. Dintre aceștia, sute de grupuri de copii au avut ocazia să admire operele de artă Salvador Dalí, o fereastră către imaginația exuberantă a artistului, experiență interactivă și educativă deopotrivă.

Reflecții și provocări daliniene: o incursiune în subconștient

Expoziția oferă vizitatorilor o experiență unică, unde imagini onirice desprinse din delirul imaginativ al lui Dalí sunt transpuse în materialele preferate de artist pentru a ilustra triumful subconștientului asupra realității: aur, bronz, sticlă Daum. Imagini deformate, juxtapuneri șocante între obiecte aparent banale, inversiuni, deconstrucții ale realității transpuse în simboluri daliniene redau imensa forță creatoare a lui Dalí, temele predilecte ale artei sale, dar și excentricitățile artistului și eterna dorință a acestuia de a provoca, de a rămâne pentru totdeauna în conștiința colectivă. De la ceasuri moi, furnici, elefanți cu picioare multiarticulate până la ouă, cârje, melci, sertare suprarealiste, inspirate de teoriile freudiene, îngeri și fluturi, toate aceste elemente reprezentative ale imaginarului dalinian se regăsesc în expoziția de la ARCUB și pun în discuție subiecte recurente în creația artistului spaniol: feminitatea, metamorfoza, religia, timpul, moartea, erotismul, ilustrând capacitatea artistului de a utiliza cele mai banale obiecte și de a le încărca cu un puternic conținut simbolic.

Sculpturi în bronz precum Toreador halucinogen, asociere intrigantă între linguri de argint, un saxofon, foarfece și o tobă, Manechin indonezian, o contorsionare bizară a corpului uman, Nud feminin isteric și aerodinamic, sau sculpturi realizate în sticlă Daum, precum Maternitate, bijuterii, de la pandantive la amulete sau chiar monede imprimate cu chipul muzei celebrului artist, Gala Dalí, ilustrații de carte, prin care Dalí a dat noi profunzimi și interpretări vizuale textelor literare, toate aceste obiecte de artă expuse la ARCUB – Hanul Gabroveni prezintă într-un limbaj unic, care provoacă și fascinează, o succesiune șocantă de imagini hipnotice desprinse din visele artistului.

Experiență VR imersivă cu Dalí, la Hanul Gabroveni

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni oferă publicului și o experiență interactivă cu imagini și simboluri daliniene prin realitatea virtuală (VR), o perspectivă inedită și dinamică asupra lucrărilor lui Salvador Dalí, facilitând astfel o înțelegere mai profundă a curentului suprarealist. Astfel, expoziția devine o aventură imersivă în imaginarul bogat și provocator al artistului.

Pachete și bilete disponibile pentru toate categoriile de public

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată până la 1 septembrie 2024, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00. Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.

Biletele pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB pot fi achiziționate, la prețuri variabile, în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Copiii cu vârsta sub 6 ani, însoțiți de un adult, beneficiază de acces gratuit.

Studenții (cu vârsta de până în 26 de ani) și pensionarii beneficiază de tarif redus. Vizitatorii pot beneficia de ghid audio, ce conține explicații detaliate referitoare la obiectele expuse, și experiența VR, o plimbare virtuală printre personaje și simboluri desprinse din picturile daliniene.

Atât experiența VR, cât și ghidul audio pot fi achiziționate prin pachetele de bilete disponibile, dar și separat, online și fizic, direct în locație, la costul de 10 lei, respectiv 15 lei.

Pot fi organizate tururi ghidate pentru grupuri școlare de minimum 20 de copii, iar rezervările se pot face la adresa de e-mail contact@universuldali.ro.

Pot fi organizate, de asemenea, și evenimente corporate în cadrul expoziției, ce includ tururi private ale expoziției și/sau concerte, conferințe etc. Detalii legate de organizarea unor astfel de evenimente sunt disponibile pe site-ul universuldali.ro.


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…