Confidenţialitate


Danemarca: Românii arestați pe motiv că și-ar fi maltratat bebelușul au fost eliberați, dar nu au dreptul să-l vadă pe copil| AUDIO


Danemarca: Românii arestați pe motiv că și-ar fi maltratat bebelușul au fost eliberați, dar nu au dreptul să-l vadă pe copil| AUDIO

În Danemarca, au fost eliberați cei doi români  arestați la începutul anului în urma suspiciunilor că și-ar fi maltratat bebelușul. Tinerii, soț și soție, nu își pot vedea deocamdată copilul, care a fost dat în plasament unei familii daneze.

Autoritățile din Danemarca au decis eliberarea celor doi tineri români, soț și soție, arestați în urma suspiciunilor că și-ar fi maltratat bebelușul în vârstă de 5 săptămâni.

Acesta ar fi ajuns la spital cu hemoragie craniană, iar medicii au suspectat sindromul bebelușului scuturat.

Cei doi vor fi în continuare cercetați în stare de libertate. Cea mai mare durere a lor este nu-și pot vedea copilul decât după 6 luni și atunci pentru foarte puțin timp, susține ministrul Familiei.

Gabriela Firea a precizat că starea de sănătate a bebelușului este stabilă, iar autoritățile daneze au decis plasarea acestuia, timp de un an, la o familie maternală despre care părinții nu pot primi nicio informație.

Autoritățile române au încercat până acum fără succes aducerea în țară a bebelușului pentru ca acesta să fie îngrijit de bunici până la finalizarea anchetei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează