Confidenţialitate

Cum să-ți renovezi locuința cu bani puțini: 5 ponturi

Ai în minte idei excelente pentru renovarea locuinței? Poți găsi numeroase opțiuni de pus în practică, de la înlocuirea mobilei, până la schimbarea faianței din baie, însă observi că trebuie să faci investiții majore. Probabil te întrebi cum vei renova locuința dacă nu dispui de un buget generos.

Din fericire, nu trebuie să te întristezi. Există ponturi și trucuri de amenajare utile, care te ajută să-ți transformi încăperile, cu un buget limitat. Descoperă în ce mod poți renova locuința, cu o investiție minimă.

 

Recondiționează piesele de mobilier

Cu ce începi atunci când vrei să-ți renovezi locuința, cu bani puțini? Ar trebui să te gândești mai întâi la piesele de mobilier. Cumpărarea unor piese noi este costisitoare, așa că ar fi bine să o eviți.

În schimb, poți opta pentru o altă variantă, mai accesibilă, care presupune recondiționarea mobilierului pe care îl iubești, dar care s-a învechit.

Bucură-te de locuința mult visată și apelează la vopsirea într-o culoare nouă a unui dulap sau a unui scaun. Poate că ți-ai dorit mereu scaune în nuanța preferată de roz. Acum ai ocazia să le vopsești după bunul plac.

În plus, poți să schimbi cu succes husele unui fotoliu din living. Tapițeriile unor scaune sau fotolii vechi pot fi înlocuite cu unele moderne și nu te obligă să cumperi alte obiecte de mobilier. Aceste trucuri necesită investiții minime și ajută la schimbarea aspectului unei camere.

 

Pune accent pe decorațiuni sau accesorii

Pentru o locuință cochetă, merită să apelezi la un alt pont util de amenajare. Investește în câteva accesorii sau decorațiuni, care să transforme spațiul cu efort redus și cu puțini bani.

De exemplu, ai la îndemână diferite decorațiuni pentru casă de la Doraly.ro, fie că-ți plac tablourile, statuetele, vazele, magneții, coșurile sau ceasurile de perete. Așează un tablou deasupra patului din dormitor, include un ceas de perete în living și plasează câteva lumânări parfumate pe comodă.

Florile naturale înfrumusețează orice loc, așa că poți să cumperi și câteva ghivece cu plante. Orice mică decorațiune îți va transformă locuința într-un spațiu comod și aspectuos.

 

Folosește lacuri și vopsele pentru podea

Nici podeaua nu arată bine sau te-ai plictisit de nuanța ei? Economisește prin folosirea lacurilor și a vopselelor în culori diferite. Cu ajutorul lor, recondiționezi podeaua și implicit, schimbi  aspectul camerei.

Dacă bugetul îți permite, cumpără și câteva covoare noi. Modelele în nuanțe vesele, din materiale care se curăță rapid, sunt excelente pentru camera adulților și a copiilor.

 

Înlocuiește corpurile de iluminat

O altă modalitate de a renova locuința, cu buget redus, implică înlocuirea corpurilor de iluminat. De pildă, atunci când achiziționezi o lampă, niște spoturi sau un abajur, te bucuri de o încăpere schimbată.

Reține și că lumina de ambient poate face o diferență notabilă într-o cameră, așa că o poți combina cu lumina decorativă. Așează un lampadar colorat lângă pat sau cumpără lustre cu modele unice, care schimbă designul casei.

 

Schimbă culoarea pereților

Cu siguranță ai dori un aspect nou și îngrijit pentru pereții din locuință, dar banii nu-ți ajung pentru o zugrăveală completă. În această situație, poate îți dorești să schimbi culoarea unui perete, astfel încât să introduci o pată de culoare în camere.

Atunci când vopsești un singur perete în nuanța care te inspiră, acesta devine piesă centrală a locuinței. Dacă îți place tapetul, este o soluție utilă pentru a economisi, dar asigură-te că se potrivește cu restul obiectelor din cameră.

 

Păstrează în minte aceste sfaturi utile de amenajare pentru buget redus și bucură-te de o locuință confortabilă!

Sursa foto