Confidenţialitate


Cum s-a văzut concertul Voltaj – “Din toată inima – Simfonic”, din Cluj Napoca – GALERIE FOTO


Cum s-a văzut concertul Voltaj – “Din toată inima – Simfonic”, din Cluj Napoca – GALERIE FOTO

Trupa Voltaj a susţinut, joi, concertul “Din toată inima – Simfonic”, la Cluj Napoca, eveniment în cadrul căruia hiturile trupei au fost interpretate într-o manieră inedită şi plină de emoţie.

Publicul a avut parte de o atmosferă de poveste creată de Voltaj, alături de orchestra Simona Strungaru Symphonics, în care care ritmurile de vioara s-au imbinat armonios cu cele de clarinet şi flaut.

Un moment emoţionant a fost cel în care Oliver Sterian, toboşarul formaţiei Voltaj şi fiul regretatului Valeriu Sterian, a interpretat piesa “Amintire cu haiduci” a tatălui său.

Punctul culminant al spectacolului a fost reprezentat de momentul în care trupa a interpretat piesa “Eu cu mine” în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Colectiv, timp în care, pe ecrane au rulat imagini cu victimele incendiului.

Foto: Andreea Goia


Ultimele stiri
București: Peste 12 tone de portocale cu conținut ridicat de pesticide, importate din Egipt, au fost comercializate cu…

Italia: Guvernul Meloni înăsprește regulile privind intrarea migranților, pe mare, pe teritoriu italian

SUA: Un institut de sondare se va opri din a măsura popularitatea președinților, după ce a arătat că…

Comisia „România fără violență domestică” a dat raport favorabil unui articol din Codul Penal care stabilește pedepse mai…

Trei nume ia în calcul președintele Nicușor Dan pentru funcţiile de directori ai SRI și SIE | AUDIO

Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificative la pachetele de vacanță, pentru 2026, până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…