Confidenţialitate


Cum ne alegem vinul? (AUDIO)


Este foarte complicat să răspunzi la întrebarea cum îți alegi cărțile, care sunt filmele cele mai bune, care sunt operele artistice cele mai bune.

Pentru a fi un spectator bun, pentru a fi un degustător bun, pentru a fi un cititor bun, este nevoie să parcurgi ceva material și ai nevoie de niște critici, de niște referințe.

În cazul nostru, Concursul Internațional de Vinuri București este una dintre aceste referințe. Este un filtru pentru că aici sunt cei mai buni jurați din străinătate, degustători autorizați din România, care evaluează vinurile și ne dau nouă o serie de indicii, consumatorului de rând, despre vinurile de calitate.

De altfel, noi putem recunoaște aceste vinuri, prin eticheta pe care o găsim pe sticle, atât în restaurante cât și în magazine.

International Wine Contest Bucharest are loc in perioada 22-25 mai.

La Biblioteca Națională vor fi evaluate peste 700 de probe de vin, iar specialiștii români și străini vor da verdictul.

Gala de premiere a celor mai bune vinuri va avea loc pe 03 iunie.


Ultimele stiri
DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO

Elevii din Sibiu vor merge gratuit și anul acesta la muzeele din oraș | AUDIO

Ungaria: Granițele țării rămân închise pentru migranți până la finalul anului, pe fondul evenimentelor recente din exclava spaniolă…

Miracol în Nepal: încă două persoane, salvate la 10 zile după inundațiile devastatoare | AUDIO

Controale și sancțiuni în Saturn: Comisarii ANPC au dat amenzi de aproape 400.000 de lei | AUDIO

Patru persoane reținute după perchezițiile DNA la Universitatea Ovidius din Constanța | AUDIO

Scandal în Statele Unite – Compania Tetris respinge orice legătură cu jocul lansat de Casa Albă, „Build the…

Aryna Sabalenka a întrerupt meciul de la US Open din cauza mirosului de canabis | AUDIO

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la US Open, după o victorie clară în fața italiencei Jasmine Paolini



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează