Confidenţialitate


Cum ne afectează decizia CCR privind abuzul în serviciu?


Cum ne afectează decizia CCR privind abuzul în serviciu?

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Alina Bica și de alții împotriva articolului 297 din Codul Penal, ceea ce înseamnă că un text de lege este neconstituțional dacă s-a admis o excepție, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Potrivit articolului 147 din Constituția României, “dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.”

Interpretările, de ieri, din presă, de tipul: “abuzul în serviciul a fost declarat parțial neconstituțional” sunt fie prostești, fie rău intenționate. Nici Constituția și nicio altă lege nu prevede o astfel de sintagma.

Peste tot se vorbește despre ce se întâmplă în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate.

Judecătorii Curții Constituționale și-au depășit grav atribuțiile, mai ales că nu fac pentru prima dată acest lucru. Au comis fapta de abuz în serviciu, prevăzut în articolul 297 din Codul Penal: “funcționarul trebuie să-și îndeplinească atribuțiunile în mod defectuos.” Ei au ales să și le îndeplinească prin încălcarea unei legi, cea de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Ce părere aveți despre atitudinea judecătorilor Curții Constituționale?


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…