Confidenţialitate

Cum arată cel mai scump telefon produs vreodată de Apple. Ce spun gurile rele – FOTO

Apple a prezentat cel mai scump telefon produs vreodată de companie iPhone X, al cărui preț va începe de la 999 de dolari, în SUA.

În Europa prețul de pornire va fi undeva de 1.150 de euro.

Pre-comenzile vor începe în SUA pe 27 octombrie iar livrările vor începe pe 3 Noiembrie. În România va ajunge probabil pe la mijlocul lunii noiembrie.

Preț exagerat de mare spun unii analiști în condițiile în care Apple nu a venit cu vreo funcție revoluționară.

iPhone x are ecran Super Retina de 5,8 inch care acoperă 85 la sută din corpul telefonului, rezoluție  2436 x 1125.

Bye, bye home button– butonul iconic de pe iPhone a dispărut.

Telefonul va putea fi deblocat prin tehnologia de recunoastere faciala FaceID.

Compania americană susține că aceasta tehnologie functioneaza si pe intuneric și există șanse de 1 la 1 miliom ca altcineva să poata debloca telefonul.

Recunoașterea facială va putea fi folosită și pentru a face plăți, exact cum foloisim acum amprenta.

iPhone X are o cameră duală de 12 megapixel și este calibrată pentru realitatea augmentată. Noutatea spectaculoasă la acest capitol pentru iubitorii de mobilephotography este modul Portait Lighting (care se regăsește și pe iPhone 8 Plus) și care

permite controlul luminii pe chipul personajului. Rezultatul? Fotografii chiar artistice

Compania a prezentat si alte două telefoane: iPhone 8 și iPhone 8 Plus, cu ecrane de 4,7, respectiv 5,5 inci.

Toate  telefoanele se încarcă, în sfârșit,  wireless.

La acest capitol Apple era în urmă. Samsung a introdus încărcarea fără cablu la modelul Galaxy S5.

iPhone 8 are o cameră simplă de 12 megapixeli în timp ce iPhone 8 Plus are cameră duală. Camerele frontale sunt de 7 megapixeli.

Prețul anunțat pentru iPhone 8  este 699 dolari iar cel pentru iPhone 8 Plus, 799 dolari.

Apple vinde aproximativ 200 de milioane de iPhone-uri-an.

Anul trecut a fost primul în care vânzările au scăzut, însă tot au depășit acest prag.

Specialiștii de pe piață sunt intersați de aceste date pentru că în cel mai recent studiu privind vânzările de telefoane Huawei depășise Apple.

Cel mai probabil, topul se va răsturna din nou după această lansare.

Deși evenimentul din Cupertino a fost pe placul fanilor, acțiunile pe bursă ale companiei au scăzut cu 0,4 procente după lansarea iPhone X.

Scăderea ar avea legătură cu faptul că telefonul va începe să fie comercializat abia în noiembrie față de sfârșitul lunii octombrie, cum era deobicei.