Confidenţialitate


Cum arată astăzi copilul-simbol al ororilor din Siria


Cum arată astăzi copilul-simbol al ororilor din Siria

Omran Daqneesh este micul copil sirian care a devenit un simbol al ororilor comise în timpul războiului civil din ţară condus de Bashar al-Assad.

Imaginea cu Omran Daqneesh, în vârstă de cinci ani, băiețelul sirian rănit în urma unui atac aerian în orașul Alep, a provocat mari emoții, frică, dar și furie.

Fotografia cu copilul cu fața plină de sânge și praf, care stă, șocat, pe un scaun dintr-o ambulanță, a inundat rețelele de socializare.

Oameni din întreagă lume au fost impresionaţi de chipul extrem de expresiv al copilului, aflat în stare de şoc, cu faţă acoperită de praf şi de sânge, după un atac aerian.

Fratele sau mai mare, Ali, care avea atunci 10 ani, a murit din cauza rănilor suferite în acel bombardament.

Acum, noi imagini cu Omran au fost publicare, iar copilul arată bine şi sănătos.

Televiziunea libaneză Al-Mayadeen, care îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, a realizat un interviu cu familia Daqneesh, unde se află copilul.

Până acum, familia a refuzat de fiecare dată să vorbească cu mass-media, de frică să nu devină ţinte ale suporterilor lui Assad.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră