Confidenţialitate


Cum a reacţionat Moise Guran la mesajele de rămas bun ale colegilor de la Radio Europa FM – VIDEO


Cum a reacţionat Moise Guran la mesajele de rămas bun ale colegilor de la Radio Europa FM – VIDEO

În ultima ediţie România în Direct, Moise Guran a primit mesaje emoţionante de la foştii colegi de la Europa FM. Printre cei care i-au mulţumit pentru s-au numărat Alice Iacobescu, Ciprian Dinu, George Zafiu, Luca Pastia, Mihai Constantin, Toader Păun, Adriana Sârbu, Radu Constantinescu sau Andrada Burdalescu.

“Eu văd ceea ce faci ca pe un gest de mare curaj. Înţeleg foarte bine motivele care te mână, să laşi locul pe care-l ai în presă ca să muţi munţii şi să transformi România. Presa va fi mai săracă fără tine, radioul este deja mai sărac fără tine, dar politica va fi supusă unui test pe care, sincer, sper să-l treacă, din egoismul meu de locuitor al acestei ţări din care sper să nu mai plecăm şi să rămânem fără să avem senzaţia că ne-am resemnat”, i-a transmis Alice Iacobescu, directoarea Ştirilor Europa FM.

“Sper din tot sufletul să reuşeşti să mişti ţara asta în direcţia bună”, au fost gândurile lui Luca Pastia, matinalul Europa FM.

“Îmi doresc să rămâi acelaşi Moise Guran pe care îl cunosc şi în calitate de politician. Succesul tău în politică va fi şi succesul nostru”, a fost mesajul lui Radu Constantinescu, realizatorul emisiunii Drum cu Prioritate.

O să-mi fie dor de glumele tale, de momentele când ne contraziceam pe diferite teme. O să-mi fie dor de sfaturile tale, o să-mi fie dor chiar să mă iei deoparte şi să mă încurajezi când doar tu simţeai că am nevoie de asta, a spus George Zafiu, matinalul Europa FM.

“E doar un pas mic pentru om, dar un pas uriaş pentru omenire. Descoperă-ţi menirea!”, i-a spus Ciprian Dinu, director de programe Europa FM.

“Felicitări pentru pasul pe care îl faci, pentru că ani la rândul ai fost vocea noastră în radio. Acum eşti vocea noastră în politică”, este mesajul lui Cristi Stanciu, directorul de programe Virgin Radio România.

“În cariera ta de politician să fii la fel de determinat în a face, mai puţin în a vorbi şi a face lucrurile şi a duce lucrurile în direcţia în care ne-o dorim”, a spus Toader Păun, realizatorul emisiunii Clubul de Seară.

“Moise, mă bucur că te-am cunoscut, că am vorbit despre copiii noştri şi despre viitorul lor. Ai grijă de ei”, a fost mesajul lui Mihai Constantin, vocea Europa FM.

“Dragă Moise, sper să-ţi meargă bine în politică şi să reuşeşti să schimbi lucrurile în bine”, a spus Ada Sârbu, jurnalist Europa FM.

“Îţi urez multă baftă şi am încredere că ai făcut o alegere potrivită”, a spus Camelia Chenciu, DJ Virgin Radio România.

Jurnalistul Moise Guran, realizatorul emisiunii România în Direct de la Europa FM, cel mai ascultat program radio la nivelul întregii țări, a anunţat că renunță definitiv la jurnalism pentru a se implica în politică. Joi, el a realizat ultima ediţie a emisiunii România în Direct.


Ultimele stiri
Finanțare de 3 miliarde de dolari pentru proiecte din energie și gaze naturale a fost anunțată de ministrul…

Un nou atac din partea PSD la adresa premierului Ilie Bolojan. Liderul Sorin Grindeanu i-a criticat intenția de…

Noi tentative de fraudă în numele ANAF: Fiscul anunță că mai multe persoane încească să fure date personale…

Aministrația Trump a decis să prelungească suspendarea majorităţii sancţiunilor împotriva petrolului rusesc. Măsura exclude în continuare tranzacțiile cu…

Primul soldat francez ucis în conflictul din Orientul Mijlociu. S-a întâmplat în sudul Libanului, într-un atac armat asupra…

Strâmtoarea Ormuz va fi închisă din nou. Anunțul a fost făcut de armata Iraniană | AUDIO

Doi ani existență a Spitalului „Dăruiește Viață”. Aproape 3.000 de copii tratați în spitalul construit din donații |…

Dr. Mihaela Bilic, sfaturi despre slăbit: „Cantitatea face diferența”, iar hidratarea și echilibrul sunt esențiale în proces

Protest în Rahova, la șase luni de la explozia soldată cu morți și răniți. Locatarii cer acces în…

UDMR nu își va retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și nu va vota o moțiune de cenzură. Deputatul…