Confidenţialitate


Cristian Tudor Popescu, la Judecata de joi: Surâsul Simonei – AUDIO


‘La 6-1 şi 3-0 pentru Simona, puteai să desfaci deja şampania, dacă nu eşti vechi în sportul ăsta perfid numit tenis. Eu sunt, aşa că nu eram deloc liniştit.

Acest scor este de multe ori o piatră de poticnire. E momentul în care adversarul îşi spune că, dacă tot pierde, măcar să-şi dea drumul la lovituri. Sloane Stephens a făcut-o, începând cu prima ei execuţie cu adevărat câştigătoare după 40 de minute de joc, o dreaptă cros în zona liberă. În cele 10 ghemuri de până atunci fusese atât de crispată din pricina emoţiei de a juca acasă, că-mi era şi milă de ea. Nu ataca, în schimb se apăra prost, cu o droaie de greşeli neforţate, retururi în burta fileului şi spaţii neacoperite cât un culoar de autostradă. Simona, în schimb, era imperială, agresivă controlat şi precis, taxând-o fără milă pe americancă, cum se lăsa o clipă descoperită.

Şi – noutate! – multe winners cu dreapta, în special cros, mai multe decât cu reverul! Cred că a fost cel mai bun joc cu forehandul pe care l-am văzut la Simona.

4 ghemuri în serie a făcut Stephens, cu noroc şi cu greşelile neforţate ale Simonei, deranjată şi de o schimbare tactică a adversarei: mingi mai lente şi ceva mai înalte, menite să-i rupă ritmul ei de ping-pong, stânga dreapta. La 3-3, Simona a făcut două greşeli din faţă care m-au îngheţat: minge uşoară, avută în mână la 2-3 m de fileu, pe care a trimis-o în plasă şi un voleu drive, cu reverul, iarăşi simplu, de deasupra fileului, aruncat câţiva metri în out. Noroc cu cele 3 mingi puse pe gard de Sloane în ghemul următor…’

Ascultaţi integral Judecata de joi cu Cristian Tudor Popescu


Ultimele stiri
Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează