‘La 6-1 şi 3-0 pentru Simona, puteai să desfaci deja şampania, dacă nu eşti vechi în sportul ăsta perfid numit tenis. Eu sunt, aşa că nu eram deloc liniştit.
Acest scor este de multe ori o piatră de poticnire. E momentul în care adversarul îşi spune că, dacă tot pierde, măcar să-şi dea drumul la lovituri. Sloane Stephens a făcut-o, începând cu prima ei execuţie cu adevărat câştigătoare după 40 de minute de joc, o dreaptă cros în zona liberă. În cele 10 ghemuri de până atunci fusese atât de crispată din pricina emoţiei de a juca acasă, că-mi era şi milă de ea. Nu ataca, în schimb se apăra prost, cu o droaie de greşeli neforţate, retururi în burta fileului şi spaţii neacoperite cât un culoar de autostradă. Simona, în schimb, era imperială, agresivă controlat şi precis, taxând-o fără milă pe americancă, cum se lăsa o clipă descoperită.
Şi – noutate! – multe winners cu dreapta, în special cros, mai multe decât cu reverul! Cred că a fost cel mai bun joc cu forehandul pe care l-am văzut la Simona.
4 ghemuri în serie a făcut Stephens, cu noroc şi cu greşelile neforţate ale Simonei, deranjată şi de o schimbare tactică a adversarei: mingi mai lente şi ceva mai înalte, menite să-i rupă ritmul ei de ping-pong, stânga dreapta. La 3-3, Simona a făcut două greşeli din faţă care m-au îngheţat: minge uşoară, avută în mână la 2-3 m de fileu, pe care a trimis-o în plasă şi un voleu drive, cu reverul, iarăşi simplu, de deasupra fileului, aruncat câţiva metri în out. Noroc cu cele 3 mingi puse pe gard de Sloane în ghemul următor…’
Ascultaţi integral Judecata de joi cu Cristian Tudor Popescu
