Confidenţialitate


COVID: Companiile aeriene cred că sectorul poate fi salvat dacă se vor face teste pasagerilor


COVID: Companiile aeriene cred că sectorul poate fi salvat dacă se vor face teste pasagerilor

Mai multe State din Uniunea Europeană pun bețe în roate planului companiilor de transport aerian pentru reguli comune privind folosirea testelor rapide COVID.

Companiile mizează pe aceste teste pentru a salva sectorul transportului aerian.

Numeroase guverne europene nu sunt pregătite pentru instituirea unor proceduri de testare care ar facilita relansarea călătoriilor în Europa, potrivit unui document citat de agenția Reuters.

Companiile de transport aerian cer autorităților să găsească alternative la restricțiile de călătorie. Lufthansa şi Alitalia sunt primele care au lansat folosirea testelor antigen rapide, însă numai pe unele zboruri interne.

Documentul va fi discutat de liderii europeni JOI la videoconferinţa la care vor aborda şi coordonarea la nivelul Uniunii Europene în combaterea pandemiei.

Specialiștii spun că testele rapide au o acurateţe mai redusă decât testele moleculare PCR, dar avantajul lor este că oferă rezultatul în timp scurt.

Sunt guverne din Uniune care vor să primească mai multe dovezi ştiinţifice în legărtură cu aceste teste.


Ultimele stiri
Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026