Confidenţialitate


COVID-19: Suplimentare a ajutoarelor pentru fermieri din Fondul de dezvoltare rurală al UE


COVID-19: Suplimentare a ajutoarelor pentru fermieri din Fondul de dezvoltare rurală al UE

Eurodeputații au sporit sprijinul pe care țările UE îl pot plăti în curând fermierilor și IMM-urilor agroalimentare din cadrul Fondului de dezvoltare rurală al UE, în contextul crizei.

Aprobată în Parlament cu 636 voturi pentru, 21 împotrivă și 8 abțineri, va permite statelor membre ale UE să utilizeze fondurile UE rămase în programele lor de dezvoltare rurală pentru a plăti o sumă forfetară unică sub formă de compensație pentru fermierii și micile întreprinderi rurale afectate în mod deosebit de criza COVID-19. Acest sprijin specific pentru asigurarea de lichidități din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) este menit să sprijine continuarea activității în sectorul agroalimentar.

Compensația care poate fi plătită celor mai afectați fermieri ajunge la 7.000 de euro, adică cu 2.000 de euro mai mult decât a propus Comisia Europeană. Plafonul pentru sprijinul acordat IMM-urilor agroalimentare rămâne la nivelul de 50.000 de euro, în conformitate cu propunerea inițială a Comisiei.

Suma de finanțare a măsurii de sprijin sub formă de lichidități va fi limitată la 2% din pachetul financiar al UE pentru programele de dezvoltare rurală din fiecare stat membru, în creștere față de procentul de 1% propus inițial de Comisia Europeană.

Deputații au decis, de asemenea, să acorde mai mult timp statelor membre pentru acordarea sprijinului. A fost astfel prelungit până la 30 iunie 2021termenul pentru efectuarea plăților (în loc de 31 decembrie 2020), iar cererile de sprijin vor trebui aprobate de autoritățile competente înainte de 31 decembrie 2020.

 „Salut călduros rezultatele votului în plen de astăzi. Acest lucru dovedește încă o dată că Parlamentul și Consiliul pot colabora îndeaproape și rapid atunci când agricultura UE are urgent nevoie de ajutor. În prezent, am acordat țărilor UE un instrument financiar suplimentar pentru a ajuta fermierii ca urmare a crizei de coronavirus. Mulțumesc, de asemenea, Președinției croate a Consiliului pentru cooperarea fructuoasă și directă”, a declarat Norbert Lins (PPE, DE), raportor și președinte al Comisiei pentru agricultură.

Proiectul de regulament, sub forma aprobată de deputații și agreată informal de statele membre, va fi înaintat Consiliului spre aprobare finală. Odată aprobat atât de Parlament, cât și de Consiliu, noul act legislativ va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare imediat după aceea.

Măsura de urgență a fost propusă de Comisia Europeană ca parte a unui pachet mai amplu care să-i ajute pe agricultori să facă față efectelor pandemiei. Pentru a asigura aprobarea rapidă a măsurii temporare, Comisia pentru agricultură a cerut ca propunerea să fie votată direct în plenul Parlamentului prin procedura de urgență. În urma consultărilor cu Consiliul, deputații au decis să aducă îmbunătățiri textului prin aprobarea de amendamente pentru a crește plafonul sumelor care urmează a fi distribuite și a oferi autorităților naționale mai mult timp pentru acordarea sprijinului.


Ultimele stiri
Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară