Confidenţialitate


COVID-19: Rusia prelungește restricțiile până pe 30 aprilie


COVID-19: Rusia prelungește restricțiile până pe 30 aprilie

Aflat în izolare în reședința sa de lângă Moscova, preşedintele rus a ordonat ca restricțiile impuse de actuala criză sanitară să fie prelungite până la 30 aprilie.

Instituțiile statului, spitalele, farmaciile și magazinele cu produse de primă necesitate rămân deschise.

În rest, activitățile rămân suspendate, bugetarii urmând să își primească salariile în mod normal.

La momentul actual, în Rusia sunt confirmate 3.548 de cazuri de nou coronavirus.

30 de persoane au murit de COVID-19.

235 de pacienți s-au vindecat.

Liderul de la Kremlin a decis, miercuri, să se autoizoleze.

Medicul-şef al principalului spital din capitala țării, în care sunt tratați pacienți de COVID-19, și care l-a primit pe Vladimir Putin în respectiva unitate, săptămâna trecută, a anunţat că a fost infectat la rândul său.

În perioada aceasta, Vladimir Putin va continua să își îndeplinească atribuțiile de la distanță.


Ultimele stiri
Alegerile din SUA: Democrații revendică victorii istorice și premiere în mai multe state americane. Continuă numărarea voturilor în…

România în Direct. Democrații câștigă tot. Este sfârșitul lui Trump sau al MAGA? | AUDIO

STUDIU: Doar 5% dintre companiile românești au implementat servicii bazate pe inteligența artificială  | AUDIO

Ziua de începere a anului şcolar nu va fi declarată zi liberă pentru părinţi. Camera Deputaților respins, în…

Sindicaliștii de la Institutul Național de Statistică protestează la Ministerul Finanțelor. Cer salarii mai mari și plata restanțelor…

Cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe, până joi la prânz

Israel: Preşedintele Isaac Herzog începe consultările cu partidele pentru formarea unui nou guvern

Donald Trump recunoaște că înfrângerea republicanilor în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului se datorează războiului din Iran…

Intervenţie în Marea Neagră pentru salvarea a şapte marinari după ce un remorcher era în pericol de scufundare

Alegerile midterms în Statele Unite / Democraţii au obţinut majoritatea atât în Senat, cât şi în Camera Reprezentanţilor,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează