Confidenţialitate


Covaliu, COSR: Nu sunt cazuri de coronavirus la loturile olimpice


Covaliu, COSR: Nu sunt cazuri de coronavirus la loturile olimpice

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a declarat, joi, că este bucuros de faptul că la loturile olimpice nu există niciun caz de COVID-19, precizând că sportivii sunt un exemplu în privinţa respectării măsurilor de igienă şi siguranţă.

“Avem zero cazuri la loturi şi suntem foarte bucuroşi. Personalul şi staff-urile s-au achitat de această sarcină şi am trecut cu bine peste primele două etape. Acum suntem în a treia etapă, avem voie să părăsim bazele de pregătire şi cred că suntem un exemplu privind respectarea măsurilor de siguranţă, a normelor impuse de specialişti. Cu rigurozitatea de care am dat dovadă până acum vom reuşi să continuăm pregătirea. Pentru că obiectivul este în primul rând calificarea unui număr cât mai mare de sportivi la Tokyo şi apoi o susţinere, domnule ministru. Doamna Lipă ne spune mereu că e nevoie de bărci, de una, de alta, iar noi încercăm să venim în sprijinul sportivilor. Pentru că nu poţi cere performanţă fără asigura tot ce au nevoie”, a spus Mihai Covaliu, aflat la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă.

“După această perioadă va fi important cum intrăm în activitate, iar rezultatele vor dovedi dacă am făcut bine sau nu”, a adăugat șeful COSR.

Sportivii din lotul naţional de seniori şi-au reluat antrenamentele la Complexul Sportiv Naţional Snagov (Baza Nouă) în 15 mai, în regim de cantonament închis, notează Agerpres.


Ultimele stiri
Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează