Confidenţialitate


„Colectiv”, documentar românesc selectat în cadrul Festivalului de la Veneția


„Colectiv”, documentar românesc selectat în cadrul Festivalului de la Veneția

„Colectiv”, filmul documentar realizat de către Alexander Nanau, a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Filmul face parte din selecția oficială și va fi prezentat în secțiunea „Out of competition” în cadrul festivalului, care are loc anul acesta între 28 august și 7 septembrie.

„Colectiv” este un documentar observațional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.

„Pentru că mi-am trăit viața între culturi și țări, nu am avut niciodată sentimentul că aparțin undeva. În noiembrie 2015, emoția a mii de oameni care strigau într-un glas COLECTIV, m-a făcut să vreau să înțeleg cum sunt construiți cei care se dedică dezvoltării comunității în care trăiesc.

Am descoperit jurnaliști, whistleblowers, activiști care prin acțiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate. La polul opus, am găsit oameni și sisteme care calcă în picioare demnitatea și viața însăși a celorlalți, din poziții de putere politică sau financiară, mințind și manipulând, pervertind adevărul și legea”, declară Alexander Nanau, regizorul documentarului.

„Să fac parte din echipa acestui film a fost o experiență intensă și marcantă pentru mine. Să lucrezi alături de Alexander pe o temă atât de dificilă și într-o cheie estetico-cinematografică foarte solicitantă te îmbogățește. Însă, poate mai presus de asta, exorcizarea propriilor mei demoni de după trauma Colectiv, pe care lungul parcurs al realizării filmului într-un fel a reușit s-o facă, și procesul de cunoaștere directă și apoi de înțelegere dureroasă a felului bolnav în care funcționam ca societate sunt experiențe care m-au marcat în acești aproape patru ani”, declară Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului din Colectiv. Mihai este colaborator artistic al proiectului și s-a alăturat echipei încă din faza de cercetare, la scurt timp după ce a fost externat.

Filmul îi are ca protagoniști pe Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, una dintre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, echipa de jurnaliști de investigație de la Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu, medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Mariana Oprea (Tedy), unul dintre supraviețuitorii incendiului și Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății.

Efortul de producție a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare și 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci țări și nouă naționalități.


Ultimele stiri
Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO

Președinta Bulgariei l-a numit pe viceguvernatorul Băncii Naționale, Andrei Ghiurov, în funcția de prim-ministru

STUDIU: Jumătate dintre români au băut bere la o întâlnire romantică. Cei care comandă o astfel de băutură,…

Noi reguli pentru cei care nu-și plătesc amenzile. Ministrul Dezvoltării: „Se creează pârghii legale prin care aceste contravenții să…