Confidenţialitate


Cod galben de ploi în 14 județe și București


Cod galben de ploi în 14 județe și București

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri dimineaţa o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică accentuată pentru 10 judeţe, valabilă pe parcursul zilei de miercuri între orele 10:00 şi 23:00.

Potrivit meteorologilor, în jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi pe alocuri grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 30 – 40 litri/mp şi pe spaţii mici 50 – 70 litri/mp. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50 – 60 km/h.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.

De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi abundente care vizează nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local Muntenia, Dobrogea şi zona de munte. Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 35 – 45 litri/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80 – 90 km/h.

Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Judeţele atenţionate cu Cod galben, unele total iar altele doar parţial, sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.


Ultimele stiri
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO

Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…