Confidenţialitate


Clubul moto rus ‘Night Wolves’ va traversa Europa


Motocicliștii ultranaționaliști din clubul Night Wolves vor să refacă drumul către Berlin al Armatei Roșii. Evenimentul este anunțat în contextul tensiunilor dintre Rusia și Occident. În călătoria către Berlin, Night Wolves vor parcurge peste 6000 de kilometri prin Belarus, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria iar marșul se va încheia pe 9 mai în Capitala germană. Premierul polonez a declarat că această călătorie este o provocare, iar comunitatea poloneză consideră că bandiții ruși trebuie opriți. Motocicliștii spun că gestul lor nu este motivat politic, ci o călătorie memorială. Totodată, Night Wolves au declarat că vor să dezvolte și să consolideze bunele relații de vecinătate. În timpul călătoriei, motocicliştii vor să viziteze memoriale de război și lagărele morţii de la Auschwitz şi Dachau. Clubul motocicliștilor Night Wolves este unul dintre cele mai mari de acest gen din lume. Sunt cunoscuți pentru strânsa relație pe care o au cu președintele Vladimir Putin – acesta fiind și vicepreședintele onorific al clubului. Night Wolves sunt cunoscuți drept o avangardă a politicii de la Kremlin. Ei au fost prezenți și în Estul Ucrainei la începutul conflictului, sub pretextul de a apăra populația rusofonă și bisericile din regiune.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează