Confidenţialitate


“Clash” este marele câștigător al competiției Cinepolitica 2017


“Clash”  este marele câștigător al competiției Cinepolitica 2017

Ajuns la cea de-a șasea ediție, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica și-a desemnat câștigătorii duminică, 23 aprilie: producția “Clash”, regizată de Mohamed Diab, este marea câștigătoare a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, în timp ce documentarului “The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, i-a fost acordată o Mențiune Specială.

Într-un an destul de tulbure pentru Europa, Cinepolitica 2017, unicul festival de film politic din România, a adunat în program 14 filme, aproximativ 2.500 de spectatori la proiecțiile de la Cinema Elvire Popesco și Institutul Balassi, și patru proiecții sold-out.

“Clash”, în regia lui Mohamed Diab, filmul câștigător al Trofeului Cinepolitica și al premiului în valoare de 2.500 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, este un experiment cinematografic bazat pe o copleșitoare presiune psihologică, care are în centrul atenției o mașină de transport de prizonieri din mijlocul evenimentelor Primăverii Arabe care generează un conflict de caractere, mentalități și ideologii greu de regăsit în vreun alt film contemporan.

Juriul, format din Oana-Valentina Suciu, sociolog, Nicolae Mandea, Rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, și Ioan Cristescu, scriitor și conferențiar universitar, a apreciat “realizarea artistică a filmului din punctual de vedere regizoral, actoricesc și scenaristic, acuitatea observațiilor psihologice și sociale, crearea unui micro-cosmos uman, social, politic universal valabil, actualitatea temei (Primăvara Arabă) pentru evoluția evenimentelor din Orientul Mijlociu și efectele directe și indirecte asupra politicii la nivel mondial, și modul în care este subliniată importanța libertății presei naționale și internaționale pentru chestiunea drepturilor omului, respectiv a statului de drept.”

O Mențiune Specială i-a fost acordată documentarului “The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, pentru “perspectiva profund umană a peliculei, calitatea pedagogică a modului în care este prezentată istoria recentă a României și capacitatea de a declanșa gândirea critică în raport cu propria noastră istorie.”


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează