Confidenţialitate


Circulaţie în condiţii de vreme nefavorabilă


Circulaţie în condiţii de vreme nefavorabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atenţionează în privinţa pericolelor pe care circulaţia în condiţii de vreme nefavorabilă le poate reprezenta pentru participanţii la trafic.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un mesaj de atenţionare cu cod galben, referitor la vânt puternic şi la precipitaţii sub formă de ninsoare în zona montană, mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali, valabil în intervalul 29 octombrie, ora 14.00 – 31 octombrie, ora23.00, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele montane, mai ales pe timpul nopţii, dacă nu este necesar.

În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, poliţiştii sfătuiesc pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă, cu anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional.

De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri care străbat trecători montane, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto.

În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, autorităţile sfătuiesc conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți