Confidenţialitate


Ciolacu: Eu sper ca moţiunea de cenzură să treacă!


Ciolacu: Eu sper ca moţiunea de cenzură să treacă!

Preşedintele PSD anunță că formațiunea caută susținere parlamentară pentru moțiunea de cenzură pe care o va depune împotriva guvernului de coaliție condus de premierul liberal Florin Cîțu.

Marcel Ciolacu s-a declarat încrezător în acest demers politic.

“Eu sper ca moţiunea de cenzură să treacă (…) Trebuie să se hotărască parlamentarii, şi cei din AUR, şi din PSD şi minorităţi … vor patru luni de troc pe banii românilor şi să continuăm aşa sau vor vota moţiunea de cenzură. Până pe data de 14 [iunie – n. red], o să terminăm tot draftul [moțiunii] şi, fără aroganţă, cu argumente, o să avem discuţii cu fiecare parlamentar să încercăm să dărâmăm acest dezastru naţional pe care îl conduc domnul Cîţu şi gaşca lui”, a declarat fruntașul social-democrat, marţi seară, la România TV.

“Aroganţa asta eu am mai văzut-o la mulţi politicieni, [dar] ei [guvernanții – n. red] întrec pe toată lumea. O să o plătească cu vârf şi îndesat! Din punctul meu de vedere lucrurile nu sunt deloc roz (…) Există o creştere economică pentru că este o relansare a unui blocaj. Eu nu înţeleg cum au putut să împrumute 30 de miliarde de euro într-un an şi jumătate la cele mai mari dobânzi din Europa”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai declarat că nu comunică, în prezent, cu preşedintele Klaus Iohannis. “Să iasă public să-şi ceară scuze nu mie, nu parlamentarilor… oamenilor care au votat cu PSD”, a precizat liderul PSD.

Premierul Florin Cîțu va prezenta, miercuri, Planul Național de Reziliență și Redresare. Trimis săptămâna aceasta la Bruxelles, proiectul își propune să atragă cele peste 29 de miliarde de euro, puse la dispoziția României de Comisia Europeană, prin granturi și împrumuturi cu dobândă redusă. PNRR va fi evaluat, în următoarele două luni, de experții executivului comunitar.

Opoziția a insistat ca actuala coaliție să prezinte reformele din acest plan, suspectând că reformele incluse presupun austeritate. PSD a amenințat coaliția, de aceea, cu depunerea unei moțiuni de cenzură.

Consultantul financiar Valentin Ionescu a atras atenția, la Europa FM, că este inevitabilă creșterea vârstei de pensionare în România. Potrivit lui, speranța de viață din țara noastră a crescut în ultimii ani și ne confruntăm cu o criză de forță de muncă, ceea ce reprezintă alte două motive ce ar duce la majorarea vârstei de pensionare în viitor. Presat de PNRR, cu siguranță Guvernul va veni și cu o lege a salarizării, a adăugat Valentin Ionescu. În opinia sa, de cele două proiecte va depinde inclusiv viitorul actualei guvernări.


Ultimele stiri
Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…